Programul hramului Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche

Un articol de: Eduard Murariu - 14 Ianuarie 2026

Credincioșii bucureșteni sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni în centrul istoric al Capitalei pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal.

Seria manifestărilor duhovnicești se va deschide vineri, 16 ianuarie, la ora 16:00, prin tradiționala procesiune cu icoana făcătoare de minuni și racla cu moaștele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Pelerinajul se va desfășura până la troița amplasată pe locul fostei biserici cu același hram, mistuită de un incendiu în anul 1847, unde se va oficia slujba Acatistului sfântului.

În continuare, după așezarea icoanei și raclei în locul special amenajat pentru închinarea credincioșilor, programul liturgic va continua în biserică cu oficierea slujbelor Vecerniei și Litiei.

Sâmbătă, 17 ianuarie, în ziua hramului, programul liturgic va începe la ora 7:30 cu Acatistul Cuviosului și slujba Utreniei. Începând cu ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica Domnească de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult atestat istoric din București și ctitorie a voievodului Mircea Ciobanul și a urmașului său, Petru cel Tânăr, are hramul istoric „Buna Vestire”.