Programul „Hristos împărtăşit copiilor“ în dezbatere la Timişoara
Joi, 11 octombrie, a avut loc în sala festivă a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei întâlnirea de lucru a responsabililor la nivel de protopopiat cu activitatea catehetică. Scopul întâlnirii l-au constituit analiza proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", dezvoltarea acestuia, precum şi intensificarea activităţilor catehetice.
A fost analizată activitatea catehetică desfăşurată prin programele catehetice derulate de Arhiepiscopia Timişoarei în anul precedent (statistici, reuşite, eşecuri, greutăţi, soluţii etc.); s-au trecut în revistă datele statistice privind concursul naţional "Copilul învaţă iubirea lui Hristos" pe anul 2012, precum şi concursul judeţean "Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş". Au fost prezentate concursul "Alege şcoala!" (etapa naţională) şi activităţile ce urmează a fi desfăşurate în perioada următoare pentru o mai bună structurare. De asemenea, au fost aduse la cunoştinţa participanţilor şi proiectele catehetice "Calea mântuirii", proiect de catehizare a adulţilor, şi o scurtă informare privind modul de organizare a concursului dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ce se va desfăşura la nivel naţional în anul 2013. Referitor la desfăşurarea Congresului "Hristos împărtăşit copiilor" au fost de asemenea dezbateri şi numeroase propuneri, programate cateheze demonstrative 2012-2013.
A fost analizat concursul judeţean "Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş" ce va avea loc în perioada 2012-2013, concurs axat pe parteneriatul Biserică-Şcoală. În acest context, s-a propus şi organizarea de întâlniri comune preoţi şi profesori de religie la nivel de cercuri misionare, şi mediatizarea activităţilor catehetice în "Ziarul Lumina", revista eparhială "Învierea", pe site-ul Mitropoliei Banatului şi al Patriarhiei la Sectorul Teologic-educaţional.
Totodată, s-au luat în vedere şi alcătuirea fişei postului pentru responsabilii cu cateheza la nivel de protopopiat, şi alte propuneri şi soluţii.
Au participat preoţii: Cristian Farcaş, pr. Dorin Covaci, pr. Traian Birăescu, pr. Daniel Otescu, pr. Ştefan Marcu, pr. Sorin Vasiu, pr. Alexandru Ranca, pr. Petru Alexa, pr. Adam Rugaci, pr. Ciprian Boşca, pr. Marius Podereu, pr. Eftimie Cristea, pr. Cristian Tomescu, sub directa coordonare a preotului Sorin Lungoci, responsabil catehetic în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. (Diac. Marius Mircia)