Programul liturgic al hramului Catedralei „Sfântul Spiridon” Nou din Capitală

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 10 Decembrie 2021

Catedrala „Sfântul Spiridon”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din centrul Capitalei, îşi sărbătoreşte duminică, 12 decembrie, ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni. Programul manifestărilor liturgice prilejuite de această sărbătoare va debuta sâmbătă, 11 decembrie, la ora 16:45, când racla în care sunt aşezate părticele din moaştele sfântului ocrotitor va fi scoasă spre închinare în baldachinul din curtea lăcaşului de rugăciune. În continuare, începând cu ora 17:00, va fi săvârşită slujba Privegherii celei Mari, iar la ora 22:00 racla va fi dusă înapoi în biserică.

În ziua de pomenire a Sfântului Spiridon, la ora 7:00, racla va fi din nou aşezată spre închinare în baldachinul din curtea bisericii, iar începând cu ora 7:15 va fi săvârşită slujba de sfinţire a apei, continuând cu Acatistul Sfântului Spiridon şi Ceasurile 3 şi 6. La ora 9:15 va fi oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop‑vicar patriarhal. Racla cu sfintele moaşte va rămâne spre închinare până la ora 22:00.

Catedrala „Sfântul Spiridon”‑Nou este situată în zona Pieţei Unirii din centrul Capitalei, pe Calea Şerban Vodă nr. 29.