Programul liturgic al IPS Irineu
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, oficiază astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova. În cadrul slujbei va primi Taina Hirotoniei întru diacon, pe seama Parohiei Căpinteni-Floreşti, din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, tânărul teolog Marian Radu. În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Irineu va face o vizită pastorală în oraşul Târgu Jiu. Primul obiectiv va fi Biserica „Sfânţii Apostoli“ din municipiu, unde Mitropolitul Olteniei va săvârşi Parastasul marelui sculptor şi artist gorjean Constantin Brâncuşi. După slujbă, IPS Irineu va merge la Muzeul Judeţean, unde va deschide lucrările Consfătuirii Generale a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi (ASCOR), organizate de ascoriştii gorjeni.
A doua zi, în Duminica Lăsatului sec de brânză, IPS Mitropolit Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie la altarul Paraclisului mitropolitan „Madona Dudu“ din Craiova. Cu acest prilej, va primi Taina Preoţiei diaconul Marian Radu, iar teologul Răzvan Samfira va fi hirotonit întru diacon pe seama Parohiei „Izvorul Tămăduirii“ din municipiul Calafat, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.