Programul liturgic al proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea

Data: 29 Septembrie 2025

În data de 5 octombrie 2025 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Cu acest prilej, în perioada 4‑5 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad se va desfăşura un amplu program liturgic, informează Biroul de presă al eparhiei arădene.

Astfel, sâmbătă, 4 octombrie 2025, de la ora 18:00 va fi oficiată, în Catedrala Arhiepiscopală, slujba Privegherii (Vecernie, Litie, Utrenie).

Duminică, 5 octombrie 2025, începând cu ora 8:30, va fi săvârşită slujba Acatistului Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, iar de la ora 09:00 - Sfânta Liturghie, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi. De la ora 11:30 va avea loc Rânduiala proclamării solemne a canonizării: citirea tomosului sinodal şi prezentarea icoanei oficiale aprobate de către Sfântul Sinod.

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea a fost profesor la Academia Teologică din Arad. A scris multe lucrări teologice, fiind un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat atât de popor, cât și de intelectualitate.