Programul liturgic la Catedrala patriarhală
În toate bisericile din cadrul Patriarhiei Române, în perioada liturgică pascală, se săvârşesc slujbe deosebite care cinstesc şi slăvesc marele praznic al Învierii Domnului. Rânduiala slujbelor de la Catedrala patriarhală din Bucureşti este modelul şi izvorul pentru toate lăcaşurile de cult ortodoxe din ţară.
Programul liturgic de la Catedrala patriarhală, din dimineaţa zilei de vineri, cuprinde numai rânduiala Ceasurilor Împărăteşti, deoarece în această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. "După-amiaza se va săvârşi Vecernia, cu scoaterea Sfântului Epitaf spre închinare în mijlocul catedralei, iar la ora 17:00, Denia Prohodului Domnului. În registrul liturgic, Sfântul Epitaf este Însuşi Trupul Domnului, iar seara, după ce se va cânta Prohodul, va urma procesiunea în jurul Catedralei patriarhale cu cele trei opriri, semnificând purtarea Domnului spre groapă. Ultimul moment al slujbei va fi aşezarea Epitafului pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în ajunul Înălţării Domnului", ne-a declarat arhimandritul Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Mâine dimineaţă se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, iar seara, la ora 19:30, în Catedrala patriarhală, va avea loc ceremonia de primire a Luminii Sfinte de la Ierusalim. O delegaţie a Patriarhiei Române, compusă din clerici şi mireni, condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar arhiepiscopal, merge la Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului pentru bisericile din toată ţara.
Începutul pascal al slujbei Învierii Domnului va fi săvârşit duminică, la miezul nopţii, în pridvorul Palatului patriarhal, de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va oferi credincioşilor Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului şi va citi Evanghelia Învierii. Canonul Învierii va fi continuat în interiorul Catedralei patriarhale şi Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică, la ora 12:00, Preafericitul Daniel, înconjurat de ierarhi şi slujitori ai Catedralei patriarhale, va oficia Vecernia Învierii Domnului sau a "Doua Înviere", cum mai este cunoscută, când se va citi Evanghelia în douăsprezece graiuri, semn că Învierea Domnului a fost vestită întregii lumi.
Sfântul Gheorghe, prăznuit a doua zi de Paşti
Anul acesta, 2011, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă (23 aprilie), coincide cu Sâmbăta Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, zi de post, meditaţie şi intensă pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii Domnului.
Ca atare, potrivit rânduielilor tipiconale şi liturgice la Săptămâna Sfintelor Pătimiri din cartea Triodului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi prăznuit a doua zi de Sfintele Paşti (25 aprilie 2011), slujba Sfântului fiind oficiată împreună cu cea a sărbătorii Învierii Domnului.