Programul manifestărilor organizate la hramul Sfântului Dimitrie cel Nou
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui cinstite moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă de secole un ales popas duhovnicesc pentru credincioşii din Bucureşti şi pentru numeroşi pelerini din întreaga ţară.
Anul acesta, credincioşii şi pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii Catedralei patriarhale, vor avea posibilitatea să cinstească şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli, care vor fi aduse la Bucureşti în perioada 24-30 octombrie 2012.
În acest interval de timp, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o serie de manifestări dedicate Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
Miercuri, 24 octombrie 2012
La orele 10.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi şi inaugura Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie, iniţiat de Patriarhia Română şi construit de Arhiepiscopia Bucureştilor în parteneriat cu Ambasada Elveţiei, Primăria Sectorului 2 şi Fundaţia Hilfsverein Nymphenburg (Germania) în incinta bisericii Parohiei Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc (accesul din strada General Dimitrie Salmen nr. 14, sector 2, Bucureşti). Vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Ambasadei Elveţiei la Bucureşti etc.
La orele 11.30, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala patriarhală prin bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei.
La orele 12.00, de la Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, se va desfăşura procesiunea cu racla moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe Calea Şerban Vodă şi strada Bibescu Vodă până la baza Colinei Patriarhiei.
La orele 12.15, cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei pentru momentul întâmpinării moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina aduse la Bucureşti de o delegaţie a Bisericii Greciei, condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa.
În continuare, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi aduse în procesiune până la Catedrala patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aşezate în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 30 octombrie 2012, orele 10.00. Este pentru prima oară când moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt aduse la Bucureşti cu ocazia pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
La orele 17.00, vor avea loc sfinţirea şi inaugurarea Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
Joi, 25 octombrie 2012
La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe un podium special amenajat lângă Catedrala patriarhală, orientat spre baldachinul cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina şi ale Sfinţilor Ocrotitori ai Catedralei patriarhale.
Vineri, 26 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe podiumul din incinta Catedralei patriarhale.
Sâmbătă, 27 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
La orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, pe podiumul din incinta Patriarhiei Române.
La orele 18.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a cincea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, intitulat Lăudaţi pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Vor concura cele şase formaţii corale ale protopopiatelor câştigătoare la concursul desfăşurat în fiecare mitropolie din ţară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Duminică, 28 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina:
La orele 9.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe podiumul din apropierea Catedralei patriarhale.
La orele 12.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză şi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural şi mediatic organizate anul acesta de către eparhiile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române. Cu acest prilej, va fi difuzat filmul documentar Sfântul Maslu - Taina Vindecării, realizat de Trinitas TV. În continuare, va avea loc un moment festiv dedicat aniversării a cinci ani de la înfiinţarea Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române (27 octombrie 2007) şi vor fi prezentate noutăţi editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române şi la editura Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei va putea fi vizitată expoziţia tematică de fotografie 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, organizat de sectoarele Patrimoniu cultural-bisericesc şi Social-filantropic ale Patriarhiei Române, cu sprijinul Centrului de presă BASILICA.
După-amiaza vor fi sfinţite Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim (orele 17.00-18.00) şi Centrul Naţional de Pregătire Profesională Dumitru Stăniloae al Patriarhiei Române, situat în incinta Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti (orele 18.30-19.30).
Luni, 29 octombrie 2012, la orele 7.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în Catedrala patriarhală urmată de un Te Deum (orele 9.30) pentru deschiderea şedinţei de lucru a Sfântului Sinod, care va avea loc la Reşedinţa patriarhală.
Delegaţia Bisericii Greciei condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, se va întoarce în Grecia plecând de la Catedrala patriarhală în dimineaţa zilei de marţi, 30 octombrie 2012, orele 10.00.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)