Programul parohial „7 paşi“ la Cluj-Napoca

Data: 04 Martie 2011

Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" din Cluj-Napoca a lansat pe 2 martie programul parohial "7 paşi", destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, care vor participa, săptămânal, la activităţi recreative. La iniţiativa preoţilor Cornel Felecan şi Călin Ficior, programul include cinci jocuri şi concursuri, cântece la chitară, o discuţie religioasă şi agapă, alte două întâlniri fiind rezervate pentru vizionarea filmului pentru copii "Călătorie pe mare cu Zori-de-zi" şi o căutare de obiecte ascunse în aer liber, intitulată "Vânătoarea virtuţilor". Întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, între orele 18:00 şi 20:00, în subsolul bisericii. La final, fiecare participant va primi câte o diplomă. Programul se va finaliza cu o excursie la mănăstirile din jurul Clujului. (Cosmina Nicoară)