Programul Pelerinajului de Florii de la Iaşi
Şi anul acesta, Pelerinajul de Florii se va organiza la Iaşi în ajunul Duminicii Floriilor - mâine, 20 aprilie. Din 1990, la Iaşi s-a reluat o tradiţie mai veche - întreruptă de regimul comunist după anul 1947 - aceea de a se merge în procesiune pe străzile oraşului în ceea ce se numeşte Pelerinajul de Florii. Şi anul acesta, pelerinajul se va organiza în ajunul Duminicii Floriilor, mâine, 20 aprilie. Astfel, la ora 15:30 va începe slujba Vecerniei la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavelˮ - Bărboi, iar de aici, la ora 17:00, se va pleca în procesiune către Catedrala Mitropolitană. Sosirea la Catedrala Mitropolitană va fi în jurul orei 17:40, iar pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La pelerinaj vor participa aproximativ 100 de preoţi împreună cu numeroşi credincioşi. Slujba Vecerniei şi procesiunea se vor desfăşura sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.