Programul „Prima Casă” a fost suplimentat
Plafonul garanţiilor stabilit programului „Prima Casă” pentru anul 2015 a fost suplimentat în această săptămână cu 200 de milioane de lei, „pentru a răspunde cererilor venite din partea potenţialilor beneficiari ai programului şi la solicitarea băncilor înscrise în program”. Autorităţile arată că „suplimentarea plafonului pentru anul 2015 va asigura continuarea în condiţii optime a programului guvernamental, în perioada rămasă până la sfârşitul anului şi începutul anului viitor”. De la implementarea acestuia, în urmă cu şase ani, şi până în prezent au fost acordate peste 157.000 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei, pentru susţinerea de finanțări destinate achiziţionării/construcţiei de locuinţe în cadrul programului în valoare totală de peste 26 miliarde lei. Numai de la începutul anului 2015, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a acordat un număr de aproape 6.800 garanții, cu o valoare de 555 milioane lei, ce au susținut credite în valoare de 1.110 milioane lei. Valoarea medie a finanţării accesate a fost de aproximativ 165 mii lei.