Programul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Anul acesta, la hramul Catedralei mitropolitane din Iaşi, pelerinii vor avea posibilitatea să se închine atât la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cât şi la moaştele Sfântului Simeon din Muntele Minunat, aduse de la Mănăstirea Neamţ. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la pictarea la Iaşi a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, aflată la Schitul românesc „Prodromu“ de la Muntele Athos, va fi adusă şi aşezată spre închinare o copie a acestei icoane făcătoare de minuni.
Copia fidelă a icoanei „Prodromiţa“ va fi adusă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti. Deoarece în curtea Catedralei mitropolitane se desfăşoară ample lucrări de reabilitare, consolidare şi punere în valoare a componentelor ansamblului mitropolitan, zona fiind amenajată ca şantier, în data de 14 octombrie, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită pe o scenă amplasată pe Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt“, în dreptul altarului Catedralei mitropolitane.
Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi se vor desfăşura în perioada 10-14 octombrie. Astfel, joi, 10 octombrie, de la ora 7:00, în Catedrala mitropolitană vor fi săvârşite Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie. La ora 13:00 va avea loc ceremonia de întâmpinare a icoanei „Prodromiţa“. Între orele 16:00 şi 17:00 vor fi săvârşite în Catedrala mitropolitană Ceasul al IX-lea şi Vecernia. Imediat după aceasta va fi lansat în Secţia Studium a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi noul volum din colecţia „Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie“ – „Omilii“. La ora 19:00, va avea loc la Catedrala mitropolitană ceremonia de întâmpinare a moaştelor Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, aduse de la Mănăstirea Neamţ.
Vineri, 11 octombrie, de la ora 6:30 se va desfăşura procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care apoi vor fi depuse pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sfântul M. Mc. Gheorghe“. La ora 7:00 se vor oficia în curtea Catedralei mitropolitane slujba Aghesmei mici şi Sfântul Maslu, iar între orele 8:00 şi 11:30 vor fi săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie în catedrală. Între orele 16:00 şi 17:00 vor fi săvârşite Ceasul al IX-lea şi Vecernia, apoi, între orele 19:00 şi 20:30, se va desfăşura pelerinajul „Calea Sfinţilor“ cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi cu moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat.
Sâmbătă, 12 octombrie, între orele 7:00 şi 11:30, vor fi oficiate Miezonoptica, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. De la ora 18:00 se va desfăşura, în Catedrala mitropolitană, Concursul coral „Lăudaţi pe Domnul“, ediţia a VI-a. În timp ce juriul va delibera, Corul „Mitropolitul Iosif Naniescu“ va susţine un miniconcert de muzică bisericească. La ora 21:00, va avea loc slujba Vecerniei unită cu Litia şi Utrenia, în cinstea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi în anul 1996.
Duminică, 13 octombrie, între orele 7:00 şi 12:00, vor fi oficiate Miezonoptica, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. La ora 8:30, va avea loc resfinţirea Bisericii „Sfântul Sava“ din Iaşi, după care se va săvârşi Sfânta Liturghie. La ora 17:00 se va desfăşura, în Catedrala mitropolitană, un concert de muzică religioasă, interpretat de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane, iar de la ora 19:00 se va desfăşura concertul Grupului vocal „Acapella“ din Bucureşti. De la ora 21:00 se vor săvârşi slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfânta Liturghie.
Luni, 14 octombrie, la ora 7:00, vor fi săvârşite, în Catedrala mitropolitană, Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Ceasurile. La ora 9:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie (pe podiumul de lângă Catedrala mitropolitană). La ora 17:00, va avea loc deschiderea Simpozionului Naţional „Monumentul - Tradiţie şi Viitor“ (ediţia a XV-a), în Aula Veche a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. La ora 18:00, se va desfăşura un concert susţinut de Corul „Gavriil Musicescu“ - Filarmonica de Stat din Iaşi. La ora 20:00 va fi oficiată, în Catedrala mitropolitană, slujba Privegherii.