Programul „Şcoala de vară” a debutat în trei parohii din Protoieria Sascut
În perioada 17-21 iunie 2019, în parohiile Drăguşani, Orbeni I şi Orbeni II din Protopopiatul Sascut s-a desfăşurat programul cultural-catehetic „Şcoala din vatra satului”, sub egida „Vacanţă în tinda bisericii”, ediţia a III-a. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, prin purtarea de grijă a părintelui Vasile Abageru, protopop de Sascut, programul a debutat, în tandem, în cele trei parohii, de acesta bucurându-se 80 de copii. În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), fiecare zi a fost marcată de o anumită tematică vizând obiceiurile şi tradiţiile regăsite la sat. Nu au lipsit învăţăturile, filmele educative şi îndemnurile creştineşti din partea preoţilor coordonatori. De asemenea, copiii s-au descoperit prin cântec, desen şi culoare, jocuri de puzzle, au întreprins activităţi meşteşugăreşti, iar în aer liber au jucat jocuri de echipă, tenis, şah s.a. Reprezentanţii instituţiilor locale au dat curs curiozităţii copiilor răspunzându-le la întrebările adresate. La un moment de rugăciune, în cadrul acestor întâlniri din tinda bisericii, a fost desfăşurat şi programul catehetic eparhial „Cateheze în parohii”, ajuns la a V-a ediţie, prin proiectul naţional catehetic „Satul între tradiţionalism şi urbanizare”. Programul urmăreşte să aibă un impact pe termen lung asupra educaţiei copiilor, deschizând acestora calea către prietenie, dorinţa de a învăţa şi de a avea o viaţă reuşită, fără a-şi uita rădăcinile. Activităţile au fost susţinute de 25 de voluntari (cadre didactice, studenţi şi liceeni). La final, preoţii au mulţumit tuturor pentru toată dăruirea de care au dat dovadă, pentru implicare şi pentru faptul că au reuşit să ţină copiii împreună prin joc şi rugăciune, în aceste zile ale Şcolii de vară.