Programul „Şcoala familiei“ a debutat la Iaşi

Un articol de: Tudorel Rusu - 18 Noiembrie 2016

Programul „Şcoala familiei“, înfiinţat de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe, şi-a deschis porţile şi la Iaşi. Prima activitate s-a desfăşurat miercuri, 16 noiembrie 2016, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Cu această ocazie,  psihologul Andreea Olteanu, doctor în psihologia dezvoltării copilului şi preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Copilului şi a Familiei, a susţinut conferinţa cu tema „Rolul părinţilor în dezvoltarea copiilor de la naştere la maturitate“.

„Mulţumim că sunteţi alături de noi la deschiderea unui proiect important pentru noi, părinţii, iniţiat de biofizicianul Virgiliu Gheorghe. Proiectul a pornit de la ideea mai multor părinţi care simt nevoia să găsească şi alţi părinţi, să discute cu ei, să împărtăşească din încercări şi din frământări din dorinţa de a se informa cât mai mult, de a se perfecţiona şi de a găsi soluţiile cele mai bune şi mai potrivite pentru a-şi ajuta copiii în educaţie. După cum ştim, a fi părinte e cea mai grea meserie, şi, paradoxal, o practicăm majoritatea dintre noi, dar nu avem atestat pentru ea. În general, suntem obişnuiţi să ne specializăm, să obţinem o diplomă, şi apoi să practicăm o meserie. În privinţa parenting-ului facem o excepţie: suntem întâi părinţi şi mereu învăţăm, diploma urmând să o primim la final“, a subliniat în deschiderea evenimentului Otilia Istrate, jurist, vicepreşedinte APOR Iaşi.

„De multe ori, copiii supradotaţi îşi înhibă potenţialul atunci când nu au acces la dimensiunea spirituală. Partea aceasta de dimensiune spirituală nu este discutată de specialiştii în dezvoltarea umană atât de aprofundat; în Europa de Est există încă această dificultate de a vorbi de dimensiunea spirituală, în special ca urmare a perioadei comuniste, când activitatea facultăţilor de psihologie a fost restrânsă. În dezvoltarea noastră ca oameni şi ca fiinţe, sunt foarte importante toate etapele şi toate dimensiunile noastre, pentru a avea o sănătate armonioasă. Trebuie să fim atenţi la sănătatea fizică a copiilor noştri, la sănătatea mintală, la dimensiunea socială, la dimensiunea emoţională şi, bineînţeles, la dimensiunea spirituală a acestora“, a precizat psihologul Andreea Olteanu, în cadrul conferinţei susţinute.

„Este dificil uneori să fii părinte? Trăieşti bucuria de a avea copii, dar sunt momente în care consideri că nu deţii suficiente informaţii pentru a găsi cea mai bună soluţie la fiecare provocare? Te simţi câteodată singur şi ţi-ai dori să întâlneşti şi alte persoane care au aceleaşi frământări? Care sunt etapele dezvoltării psihologice ale omului şi cât de mult au nevoie copiii de atenţia constantă şi pedagogic livrată în fiecare dintre aceste etape? La toate aceste întrebări şi dileme, invitata evenimentului, psihologul Andreea Olteanu , a oferit mai multe variante de răspuns. Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Părinţilor pentru ora de Religie Iaşi, Asociaţia pentru Dezvoltarea Copilului şi a Familiei, Asociaţia PRORELIS şi Facultatea de Teologie Ortodoxă »Dumitru Stăniloae»“, ne-a declarat prof. Fulvia Horobeţ, preşedintele APOR Iaşi.

În partea a doua a conferinţei, rezervată întrebărilor din sală şi răspunsurilor, părinţii participanţi au putut intra în dialog cu psihologul Andreea Olteanu.