Programul social ,,Darul Sfântului Nicolae“ în Episcopia Giurgiului

Data: 05 Decembrie 2012

Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului desfăşoară, în această perioadă, programul filantropic pentru copii "Darul Sfântului Nicolae", informează episcopiagiurgiului.ro. Copiii vor primi îmbrăcăminte, jucării, dulciuri, fructe şi cărţi de rugăciuni. Programul a debutat marţi, 4 decembrie, iar primii beneficiari ai acestei acţiuni social-filantropice au fost cei aproximativ 150 de copii cu dizabilităţi de la Şcoala Gimnazială Specială Nr. 1 din Giurgiu. Programul va continua cu vizite la aşezămintele Grădina Maicii Domnului de la Letca Nouă şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitatea Slobozia de Giurgiu, apoi la casele de tip familial din Giurgiu: Casa Verde, Casa Mea şi Casa Noastră. Totodată, vor fi intensificate şi acţiunile social-filantropice în instituţiile medicale din judeţul Giurgiu. Astfel, în perioada imediat următoare vor fi vizitate centrele socio-medicale de la Vadu Lat şi Mogoşeşti, unde bolnavii internaţi aici vor primi alimente şi îmbrăcăminte.