Prohodul Maicii Domnului la Catedrala mitropolitană din Timişoara

Data: 15 August 2013
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit la Catedrala mitropolitană cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Prohodul Maicii Domnului. Soborul preoţilor şi al diaconilor a fost format din slujitori ai Catedralei mitropolitane şi ai Centrului eparhial. La slujbă au participat numeroşi credincioşi timişoreni care s-au închinat cu acest prilej Sfântului Epitaf al Maicii Domnului şi au înălţat cântări de laudă şi rugăciuni Pururea Fecioarei Maria, cea care mijloceşte pentru noi toţi înaintea Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Oficiată în mijlocul sfântului lăcaş, slujba Prohodului Maicii Domnului semnifică adunarea într-un cuget a întregii Biserici pentru a slăvi pe Maica Vieţii, Preacurata Fecioara Maria. La finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat că, prin slujirea Prohodului Maicii Domnului, încercăm să aducem lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale un prinos de cinstire, de respect, de mulţumire, un semn de dragoste şi iubire şi un semn al credinţei noastre că Maica Domnului este pururea rugătoare şi mijlocitoare pentru noi înaintea Fiului Său. 
 
Prohodul Maicii Domnului este o rugăciune plină de evlavie, integrată în cultul Bisericii noastre, creând un paralelism între momentul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului şi ridicarea la ceruri a Născătoarei de Dumnezeu. Totodată, Prohodul Maicii Domnului cuprinde şi referinţe de natură istorică legate de împrejurările în care s-a săvârşit şi s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu. Întreaga scriere este o Liturghie a întregii creaţii văzute şi nevăzute, care slujeşte Maicii Domnului şi se bucură că, deşi se mută din viaţa aceasta, rămâne de-a pururea mijlocitoare, rugătoare şi împreună lucrătoare a mântuirii întregului neam omenesc.