Prohodul Maicii Domnului pe Colina Patriarhiei

Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.

După slujba Vecerniei cu Litie, a fost săvârşită rânduiala Utreniei în cadrul căreia a fost interpretat Prohodul Maicii Domnului, alternativ, de către soborul de slujitori în frunte cu Episcopul-vicar patriarhal, de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, respectiv de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, sub conducerea conf. dr. Luminița Guțanu Stoian.

La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat istoria alcătuirii și traducerii în limba română a acestei compoziții liturgice: „Maica Domnului are pe parcursul anului bisericesc multe sărbători. Nouă dintre ele sunt foarte importante, dar dintre toate se evidențiază praznicul pe care îl trăim acum, cel al Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare care este numită în popor «Sfânta Marie Mare». Slujba Privegherii la care am participat în seara aceasta, care este de o frumusețe deosebită, a fost împodobită și cu cântarea Prohodului, pe care am interpretat-o împreună spre slava Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. Cântarea Prohodului este una mai recentă, deși rădăcinile ei datează încă din secolele al 8-lea – al 9-lea, însă forma pe care o avem astăzi a fost definitivată de Manuel de Corint la începutul secolului al 16-lea. A apărut în mediul ierusalimitean, pentru că în satul Ghetsimani s-a dezvoltat încă de la început un cult, o cinstire deosebită a Maicii Domnului și a locului unde a fost așezat cinstitul său trup, atunci când viața aceasta pământească s-a sfârșit, și de unde Fiul său avea să o ridice la ceruri. Această tradiție a cântării Prohodului s-a răspândit și o întâlnim și în tradiția greacă, și în cea slavă, iar din secolul al 19-lea o întâlnim și în țara noastră. Prohodul a fost cântat la noi și mai înainte, însă în limba în care a fost alcătuit, în limba greacă, îndeosebi în mănăstirile închinate de pe teritoriul țării noastre. În 1820, un dascăl de strană, Ioan Prale, l-a tradus în limba română, iar această traducere s-a perpetuat în mai multe ediții”.

De asemenea, ierarhul a ilustrat caracterul variat al strofelor ce alcătuiesc acest imn liturgic: „Cântarea Prohodului este, în primul rând, una de tânguire, de prohodire a Maicii Domnului care se mută de la viața pământească la viața cerească. În al doilea rând, această cântare este o mărturisire a sfințeniei Maicii Domnului pe care noi o numim «mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». De aceea, foarte multe dintre troparele pe care le-am auzit ne mărturisesc bucuria pe care au trăit-o îngerii atunci când sufletul – și îndată și trupul – Maicii Domnului au fost ridicate la ceruri, fiind slăvită de cetele îngerești. Totodată, este și o cântare prin care noi mărturisim dumnezeirea Celui care S-a născut din ea, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este, apoi, o cântare de laudă închinată Maicii Domnului și o rugăciune, pentru că în multe dintre aceste tropare o rugăm pe Maica Domnului să ocrotească Biserica, pe toți credincioșii și pe toți cei care cântă acest Prohod. Prin cântare, noi ne străduim să îi adresăm Maicii Domnului rugăciuni izvorâte din adâncul sufletelor noastre. Iată de ce această cântare este populară, deși a fost interzisă în timpul comunismului, așa cum au fost interzise pelerinajele organizate și orice fel de procesiune, Biserica fiind obligată să își desfășoare viața liturgică între zidurile bisericilor și mănăstirilor. După 1990, această tradiție a înviat și este urmată în mai toate părțile României. Credincioșii așteaptă această sărbătoare și doresc să participe la slujbă pentru a cânta ca în Vinerea Mare, când cântăm împreună Prohodul îngropării Mântuitorului Iisus Hristos”.

La finalul slujbei, epitaful pe care este zugrăvită icoana Adormirii Maicii Domnului a fost purtat în procesiune în jurul catedralei, fiind efectuate patru opriri în timpul cărora s‑au înălțat rugăciuni pentru ocrotirea poporului dreptcredincios și pentru odihna sufletelor celor adormiți. La finalul procesiunii, toți credincioșii au putut trece pe sub epitaful Maicii Domnului pentru a lua binecuvântare de la Preacurata Născătoare de Dumnezeu.