Proiect catehetic pentru conştientizarea educaţiei religioase
Peste 170 de reprezentanți ai parohiilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au participat în perioada 1-5 mai la sesiunile primei ediţii a proiectului „Formare și responsabilizare spre propovăduire”, informează Departamentul de informare şi mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Proiectul catehetic, desfăşurat în trei locaţii din Italia, a fost organizat de Departamentul de cateheză al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Invitatul de onoare al activităților a fost conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru religie în cadrul Ministerului Educației și Cercetării din București.
Dintre temele analizate menţionăm: „Educaţia religioasă în copilărie. Impactul experienţei religioase asupra modelării personalităţii”; „Omilia, cateheza și ora de religie - acte misionare și mijloace de securizare culturală și identitară”; „Psihologie pastorală şi elemente de psihoterapie ortodoxă”, „Predica și predicatorul între tradiție și modernitate, identitate și multiculturalism, izolare confesională și relaționare interreligioasă”; „Predica și cateheza ca forme de propovăduire și mijloace de păstrare a coeziunii parohiale”; „Catehizarea, consilierea şi îndrumarea tinerilor în şcoală şi Biserică”; „Cum percep tinerii anumite realităţi religioase şi sociale”; „Tehnici și strategii contemporane utilizabile în cadrul activităților catehetico-didactice”.
Primele sesiuni s-au desfăşurat pentru zona de nord, la Lodi, în zilele de 1 și 2 mai. Proiectul a continuat în centrul peninsulei italice, la Tivoli, în zilele de 3 şi 4 mai, respectiv în sudul Italiei, la San Martino in Pensilis, în data de 5 mai. „Scopul acestui proiect a fost acela de a-i face pe invitații noștri să conștientizeze rolul orei de religie și al catehezei parohiale în modelarea copilului și a tânărului într-un om credincios. Apoi, putem spune că acordăm o educație creștină actuală doar dacă ne raportăm corect la nevoile sufletești, specifice fiecărei vârste”, a precizat pr. Gelu Porumb, consilierul coordonator al Departamentului de cateheză al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.