Proiect cultural pentru gorjeni
O lume din alte vremuri a fost reînviată graţie efortului şi talentului elevilor Centrului de Excelenţă Umană de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ (CNTV) din municipiul Târgu-Jiu. Iniţiativa a fost aşezată sub genericul „Călător prin Târgu-Jiul de odinioară“, fiind integrată în activităţile de promovare a „Zilelor Turismului Gorjean!“.
Călător prin Târgu-Jiul de odinioară“ a fost „plămădit“ de Elena Roată, profesor la CNTV Târgu-Jiu, şi de elevii Centrului de Excelenţă Umană al CNTV. Împreună au muncit mai bine de două luni de zile pentru ca evenimentul să iasă perfect. Elevii şi profesorii care i-au coordonat, inspirat şi ajutat au reuşit să reînvie atmosfera din Târgu-Jiul perioadei interbelice, pornind de la ideea că istoria predată astfel atrage cu siguranţă admiraţia tinerilor care vor dori să îşi cunoască originile. Ceasornicari, croitori, poeţi, cavaleri şi domniţe frumos înveşmântate s-au perindat prin centrul municipiului. Unii au dansat tango sau valsuri ademenitoare sub privirile trecătorilor, alţii le-au arătat curioşilor cum se desfăşura o zi din viaţa cetăţenilor de atunci. Reuşita evenimentului a încununat eforturile elevilor şi profesorilor de la CNTV.
O altfel de teorie a relativităţii timpului
În luna mai, aceeaşi trupă a organizat „Romanţă pentru Târgu-Jiu“, evenimentul făcând parte din manifestările ocazionate de Zilele Oraşului şi fiind o reuşită fără tăgadă. În acest context, elevii şi cadrele didactice de la CNTV au reuşit să organizeze o nouă activitate de mare interes pentru gorjeni. „Înapoi în luna lui mai a anului curent, am prins în mreje timpul şi ne-am întors la începutul secolului XX într-un alt ambient. Un ambient care a cinstit Târgul de pe Jiu sub denumirea de «Romanţă pentru Târgu-Jiu». Casele D. Miloşescu şi C. Găvănescu ne-au fost gazde primitoare, iar noi am reuşit să le împărtăşim tuturor celor prezenţi poveştile lor. I-am onorat pe oaspeţi cu vals sau tango şi gesturi de bonton. Am fost pe rând chivuţe, coşari, florărese, doamne şi domni înstăriţi. În câteva cuvinte, am manipulat timpul, iar două epoci s-au îndrăgostit şi au redat farmecul de odinioară al oraşului. În luna lui septembrie ne-am gândit să gustăm din perioada interbelică. De data aceasta, însă vom răscoli mai adânc în trecutul urbei. Vom păşi în saloanele de altădată şi ne vom desfăta în casele negustorilor de pe strada Tudor Vladimirescu. Ne vom aminti de obiceiuri şi tradiţii. Vom descoperi destine şi amănunte ale vieţii de atunci şi ne vom bucura de un bal în cinstea toamnei. (...) O istorie marcată de arta frumosului, a influenţelor bizantine întârziate. A romanţelor de pe străzile urbei. A eleganţei doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. A cadenţei cavalerilor. A prestanţei feminine. A dansului şi a bucuriei. A plimbărilor sub felinarele aprinse în miez de seară. A declaraţiilor măgulitoare. A poveştilor nemuritoare transmise din glas în glas. A poeziei. A intrigii. Şi, nu în ultimul rând, a tot ceea ce a însemnat meşteşug şi negustorie. A ceasornicarilor, a croitorilor, a tipografilor. A satului românesc cu tradiţii şi obiceiuri. A autenticităţii!“, a spus Ioana Ardereanu, una dintre elevele CNTV, descriind perfect ceea ce s-a întâmplat de curând la Târgu-Jiu.
Două luni de muncă asiduă
La buna desfăşurare a evenimentului au contribuit mai multe instituţii de cultură din municipiu: Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru Ştefulescu“, Ansamblul artistic „Doina Gorjului“, Teatrul „Elvira Godeanu“ şi, nu în ultimul rând, Centrul de Excelenţă Umană al CNTV. „Cam de două luni lucrăm la acest proiect. Dacă în luna mai, de zilele oraşului, am oferit publicului imaginea caselor şi a locuitorilor de pe strada Tudor Vladimirescu, perioada interbelică, acum ne-am ocupat de interioarele lor. Am încercat să reconstituim atmosfera de odinioară. Împreună cu Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru Ştefulescu“, cu Ansamblul artistic „Doina Gorjului“, cu Teatrul „Elvira Godeanu“ şi, nu în ultimul rând, cu Centrul de Excelenţă Umană al CNTV, toţi participanţii sunt membri ai acestui centru, am reuşit pentru câteva momente să reconstituim acea atmosferă, frumoasă zicem noi, a unor vremuri demult apuse. Interioarele au prezentat un salon interbelic, acolo unde doamnele din înalta societate îşi dădeau pasenţe, jucau adesea în timpul lor liber cărţi, apoi în celălalt tablou o sală de clasă, apoi o sală de bune maniere, o sală de cinema şi apoi atelierele: de tinichigerie, croitorie, papetărie, ceramică etc.“, a spus profesorul Elena Roată, iniţiatoarea proiectului.
Cu ajutorul muzeului...
„Pentru a reconstitui atmosfera din Târgu-Jiul perioadei interbelice am pus la dispoziţie un întreg arsenal care să reproducă cât mai bine atmosfera din anii â20, â30. De asemenea, am pus la dispoziţie şi materia primă pentru reconstituirea atelierele meşteşugăreşti. Este vorba de piese de mobilier, etnografie, ceramică, carte etc., care creează o relaţie specială într-un cadru inedit între piesa în sine de muzeu şi vizitatorul stradal. Piesa în sine are aceeaşi valoare, atât în cadrul unui muzeu, într-o sală de expoziţie, fie temporară, fie de bază, fie în cadrul unei expoziţii stradale. Este vorba de coborârea ofertei culturale a muzeului şi spre vizitatorul care poate nu ne-a călcat pragul niciodată“, a afirmat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj.