Proiect de diminuare a consumului de droguri printre studenţi
Biroul de Poliţie pentru Centrul Universitar şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Iaşi a lansat un proiect, intitulat SMART, împotriva consumului de substanţe halucinogene.
Obiectivul principal al acţiunilor ce se vor derula până în iunie 2011 este acela de a diminua consumul de droguri în rândul studenţilor ieşeni. De aceea, atât autorită-ţile, cât şi specialiştii ieşeni oferă studenţilor posibilitatea de a participa, până în luna iunie 2011, la piese de teatru, campionate sportive şi concerte ce vor avea un mesaj comun: "Alege viaţa, alege Sport, Muzică, Artă". Organizatorii susţin că beneficiarii acestui proiect sunt 15.000 de studenţi din campusurile ieşene, care vor fi informaţi pe problematica drogurilor şi vor primi consiliere, precum şi 25 de voluntari care vor fi instruiţi în acordarea de asistenţă specializată consumatorilor de stupefiante. Potrivit unui studiu sociologic efectuat de reprezentanţii Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi, aproape un sfert dintre studenţii care învaţă la cele cinci universităţi ieşene s-au drogat cel puţin o dată în timpul facultăţii. Ionela Calfa, medic în cadrul CPECA, afirmă, la rândul său, că 70% dintre tineri au fumat ierburi din curiozitate, iar restul - la recomandarea prietenilor. La rândul lor, specialiştii de la Centrul Antidrog Iaşi sunt alarmaţi din cauza creşterii consumului de cocaină în rândul studenţilor la 5,2%.