Proiect de promovare a muzicii psaltice, la Borzeşti

Un articol de: Constantin Ciofu - 23 Feb 2015

Credincioşii din Parohia Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, au avut bucuria în urmă cu două zile să participe la Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupurile psaltice „Byzantion“ şi „Filomelos“, în cadrul unui plan amplu de promovare şi susţinere a muzicii psaltice autentice.

Grupul psaltic „Byzantion“ din Iaşi, dirijat de asist. univ. drd. Adrian Sîrbu, şi Grupul psaltic „Filomelos“ din Oneşti, dirijat de Paula Cautiş, au înălţat duminică, 22 februarie 2015, rugăciuni prin cântarea religioasă în ctitoria Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Borzeşti, judeţul Bacău. Cele două grupuri au fost unite în cadrul Sfintei Liturghii de dragostea pentru muzica bizantină, oferind credincioşilor un dar de suflet. Părintele paroh Petrică Cautiş a mărturisit că prin prezenţa celor două coruri psaltice la cea mai importantă slujbă a Bisericii s-a dorit reiterarea cântării bizantine antifonice, autentice de strană, matriţă prin care sfinţii de-a lungul veacurilor şi-au imprimat ethosul bizantin. În semn de preţuire faţă de Grupul psaltic „Byzantion“ şi faţă de biserica din Borzeşti, reprezentată de părintele paroh Cautiş Petrică, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a transmis un cuvânt, rostit de arhidiaconul Ciprian Ignat, secretar eparhial al Eparhiei Romanului şi Bacăului: „În această perioadă, în care Biserica Ortodoxă parcurge un timp de pocăinţă, de metanoia, de curăţire şi urcuş duhovnicesc, iniţiativa părintelui Petrică de a invita Grupul psaltic «Byzantion» face ca biserica ştefaniană de la Borzeşti să devină o grădină a raiului primitoare, în care cântările să pară glăsuiri ale îngerilor ce aduc doxologie preamărind pe Dumnezeu. Totodată, în contextul societăţii de astăzi, în care fiii neamului românesc îşi reneagă trecutul, prin îndepărtarea valorilor creştine şi morale care i-au călăuzit pe moşii şi strămoşii noştri de-a lungul istoriei noastre bimilenare, refuzând copiilor dreptul de a vorbi cu şi despre Dumnezeu în şcoală, tinerii ce formează cele două grupuri psaltice sunt tot atâtea exemple palpabile că ora de religie nu mutilează, ci înnobilează sufletul“. Asist. univ. drd. Adrian Sîrbu, care este şi coordonatorul Asociaţiei Culturale „Byzantion“, a menţionat că în biserica din Borzeşti s-a închipuit Sfânta Treime prin preoţii din Sfântul Altar (Dumnezeu-Tatăl), prin cele două strane ce au oferit răspunsurile liturgice (Dumnezeu-Fiul) şi prin credincioşii prezenţi (Dumnezeu-Duhul Sfânt). „În Duminica Izgonirii lui Adam din rai, biserica de la Borzeşti şi-a dorit să ofere o icoană a ceea ce înseamnă raiul şi bucuria de a sluji lui Dumnezeu. Proiectul desfăşurat se înscrie în planul amplu de promovare şi susţinere a muzicii psaltice autentice susţinut de biserica de la Borzeşti în toate activităţile sale“, a amintit pr. paroh Petrică Cautiş.