Proiect de reducere a absenteismului în Parohia Negreni
Copiii din localitatea Negreni, judeţul Botoşani, au fost încurajaţi la începutul acestui an de Biserică să participe la orele de curs. În cadrul festivităţii de premiere care a avut loc ieri, 23 iunie 2016, la şcoala din localitate, elevii câştigători au primit premii din partea Parohiei Negreni.
Parohia Negreni din Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani, a încheiat un proiect inedit, care a dorit să-i încurajeze pe copii să fie prezenţi la orele de curs. Festivitatea de premiere a avut loc ieri, 23 iunie 2016, la Şcoala Numărul 2 Negreni, judeţul Botoşani. Proiectul a fost iniţiat de părintele Dan Muraru, împreună cu preoteasa Florentina Muraru, din dorinţa de a veni în sprijinul şcolii, părinţilor şi societăţii în general, dorind să-i motiveze în mod pozitiv pe elevi. Acesta a avut scopul de a-i determina pe copii să rămână la ore, pentru a nu avea la finalul anului şcolar absenţe nemotivate. În cadrul festivităţii de închidere a anului şcolar, au fost menţionate numelor tuturor copiilor care nu au avut nici un absent nemotivat. Trei dintre aceşti copii au primit un cadou, prin tragere la sorţi, câte un telefon mobil. De asemenea, pentru a încuraja şi copiii să contribuie la convingerea colegilor să nu lipsească de la ore, clasa cu cel mai mic număr de absenţe a fost recompensată cu pizza şi suc. „Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social şi emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în străinătate s.a.) determină mai multe probleme emoţionale la copii decât în trecut. La acestea se adaugă presiunea grupului, riscul consumului de alcool, băuturi energizante şi a altor forme de dependenţă, metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene s.a. Toate cele menţionate se constituie în adevăraţi stresori pentru elevi care, din păcate, uneori evită confruntarea cu «problema» prin fuga de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul devine o problemă socială, o conduită care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din păcate, absenteismul este în creştere, iar ignorarea şi pedeapsa excesivă pot doar contribui la o evoluţie lentă a fenomenului“, a spus preotul paroh Dan Muraru.