Proiect de restaurare a Bisericii Icoanei din București
Parohia Icoanei din Bucureşti doreşte să restaureze şi să consolideze Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei, situată în strada Icoanei nr. 12, sector 2, București. În acest sens a fost elaborată documentaţia necesară accesării Priorităţii de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul „Consolidare, restaurare şi punere în valoare Biserica «Adormirea Maicii Domnului» - Icoanei”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei este monument istoric de clasa B cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2015 (cod B-II-m-B-18925). Proiectul are o valoare totală de 6.522.173,72 lei şi presupune realizarea de lucrări de consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric Biserica Icoanei Bucureşti (Cod LMI 2015: B-II-m-B-18925) în vederea valorificării potenţialului de vizitare al monumentului istoric şi conservarea durabilă a patrimoniului construit.
Proiectul de restaurare are viza Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice la faza de proiectare DALI. Sistemul constructiv al clădirii ce are o înălţime la cornişă de 8,77 m este format din pereţi de zidărie de cărămidă. Suprafața construită a bisericii este de 214,56 mp, iar cea desfășurată 243,15 mp. Acoperişul este tip şarpantă de lemn, cu învelitoare din tablă de zinc.
Prin consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei se urmărește reabilitarea acesteia cu tehnici și materiale specifice de construcție, pentru evidențierea etapelor succesive de dezvoltare și a intervențiilor propuse. Scopul final al acestor lucrări este reabilitarea monumentului cu evidențierea valorilor istorice și arhitecturale, precum și punerea în valoare prin integrarea în circuitul turistic.