Proiect dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor în Bacău

Data: 04 Noiembrie 2020

Marţi, 27 octombrie, s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, proiectul sociocultural „Familia, legătura vie dintre generaţii”, informează eprb.ro. Această activitate a fost derulată de către preoţii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău împreună cu membrii Asociaţiei „Treime de Arhierei”, având sprijinul Protoieriei Bacău şi coordonarea părintelui Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Biroului de catehizare şi activităţi cu tineretul.

Proiectul a debutat în data de 20 octombrie cu o dezbatere pentru tineri, tema propusă spre meditaţie de către pr. Aurel Cîrlan, în calitatea sa de psihoterapeut, a fost „Adolescentul, adevărata provocare pentru familia de mâine”, fiind abordată atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere duhovnicesc. La acest workshop au participat elevi ai clasei a VIII-a E, de la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău, care au fost însoţiţi de doamna dirigintă, prof. de matematică Marcela Bărgăoanu şi de doamna prof. de religie Mirela-Nela Cîrlan.

Marţi, 27 octombrie, au fost dezbătute alte două teme adresate familiilor, „Construirea de relaţii sănătoase, un ADN duhovnicesc” şi „Bucuria de a fi în doi, adevărata resursă a unei familii”. În prelegerile susţinute, părintele Aurel Cîrlan a pornit de la ideea că „la originea vieţii se află familia, iar temelia familiei este căsătoria”. Aici s-au evidenţiat modalităţi despre cum se construiesc relaţiile sănătoase în familie pentru trăinicia acesteia. Apoi, referindu-se la creşterea şi educaţia copiilor, a mai adăugat: „Ei sunt cei care împlinesc o familie, purificând egoismul cuplului şi întărindu-i rezistenţa. În familie, sub oblăduirea directă a părinţilor, copilul învaţă să fie bun, drept, cinstit, iubitor de semeni, altruist, calităţi care mai târziu îl vor ajuta să devină la rândul său membru al unei noi familii”.

Au urmat intervenţiile participanţilor, iar la sfârşitul întâlnirii părintele inspector eparhial Daniel Marari, după ce a transmis arhiereştile binecuvântări din partea ­Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, i-a felicitat pe toţi cei prezenţi pentru implicare şi buna desfăşurare a acestor activităţi inedite, care au respectat toate normele de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorități.

Tot în cadrul acestei activităţi, pr. paroh Aurel Cîrlan, împreună cu pr. Mihai-Flavius Balaban şi pr. Marian Gliga, sub protia pr. inspector eparhial Daniel-Ionel Marari, au săvârşit slujba de Te Deum pentru familiile prezente, cărora le-au dăruit icoane şi diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată în cadrul Asociaţiei „Treime de Arhierei” în acest An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor.

Proiectul se va încheia cu o acţiune filantropică, fiind în desfăşurare o colectă de alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte ce vor fi dăruite unor persoane aflate în dificultate.