Proiect educațional la o școală din Târgoviște
În cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială „Coresi” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște, marți, 22 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, sub coordonarea prof. Simona-Maria Mihai, inspector școlar și președinte al Asociației Profesorilor de Religie - filiala Dâmbovița, s-a desfășurat activitatea educațională intitulată „Nevoia de a primi îndrumare în viață”.
În cadrul acesteia, elevilor clasei a IV-a A ai Școlii Gimnaziale „Coresi” le-au fost prezentate rolul semenilor în viața comunitară, noblețea faptelor bune și bucuria de a dărui. Au fost desfășurate, împreună cu studenții din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației, jocuri interactive: „Cercul prieteniei”, „Oferă o carte și un gând bun colegului tău!” și „Dă-ți mai departe inima ta!” La finalul activității, elevii și-au unit mâinile într-o horă a prieteniei și a bucuriei împărtășite, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.