Proiect educativ în parohia clujeană „Sfântul Ilie“
În perioada aprilie-iunie 2013, Parohia „Sfântul Ilie“ din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa „Degeţica“, aflată în vecinătatea bisericii parohiale, au derulat un proiect intitulat „De nu veţi fi ca pruncii…“, al cărui obiectiv a fost formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios la copiii preşcolari.
Proiectul a fost iniţiat de prof. Daniela Marc în colaborare cu pr. paroh Vasile Istrate, Valeria Mihaela Gădălean, directoarea Grădiniţei „Degeţica“, şi educatoarele Eligia Herman şi Mihaela Jurcan. O implicare deosebită, în calitate de voluntari, a avut-o grupul de tineri ai Parohiei „Sfântul Ilie“, care se întruneşte săptămânal la biserica parohială, unde desfăşoară diverse activităţi catehetice, misionar-sociale şi culturale.
Proiectul s-a dorit a fi unul pilot, în vederea evaluării posibilităţilor de colaborare în viitor, între Biserică-grădiniţă-părinţi, cu scopul de a contribui cât mai eficient la educarea copiilor prin promovarea valorilor morale ortodoxe, a principiilor evanghelice şi a tradiţiilor româneşti, urmărind în acelaşi timp şi apropierea părinţilor şi copiilor de Biserică şi întărirea lor prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, conform celor precizate de pr. Vasile Istrate.
Activităţi educative şi duhovniceşti
Principalele activităţi derulate în cadrul proiectului au fost: prezenţa copiilor la biserică, explicarea unor elemente ale spaţiului liturgic (pictura bisericii, icoana, crucea ca obiect şi semn), împărtăşirea copiilor cu Sfintele Taine în Postul Mare şi în perioada post-pascală, povestiri creştine pentru copii, vizionarea unor desene animate cu tematică creştină şi discuţii pe marginea lor (despre faptele bune, cinstirea părinţilor şi a dascălilor, ce trebuie să facă creştinii duminica ş.a.), învăţarea unor rugăciuni, vizită la Galeria Horeb aflată la demisolul bisericii - spaţiu gândit şi pentru diverse activităţi cu copiii şi tinerii. Copiii au primit cărţi de rugăciuni şi iconiţe cu Sfântul Prooroc Ilie, ocrotitorul parohiei.
„La finalul proiectului, copiii şi cei implicaţi au fost răsplătiţi cu diplome de participare, într-o atmosferă plină de voioşie. Interesul copiilor a fost cu totul deosebit, iar bucuria lor ne-a determinat să credem că, de fapt, noi cei mari avem multe de învăţat de la copiii noştri“, a spus parohul Vasile Istrate.