Proiect european destinat şomerilor în Episcopia Severinului şi Strehaiei
În această perioadă, în Episcopia Severinului şi Strehaiei se derulează proiectul „Spune stop inactivităţii!“, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul a fost iniţiat de Sectorul cercetare-dezvoltare al Centrului eparhial, în parteneriat cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi şi alte două asociaţii din Oradea şi Baia Mare. În cadrul acestui proiect, în data de 5 martie 2015 a avut loc la Drobeta-Turnu Severin o întâlnire de lucru privind stimularea mobilităţii profesionale a şomerilor de lungă durată şi a persoanelor inactive.
Pr. Daniel Achim, coordonatorul proiectului, a precizat că aproape 1.000 de persoane vor beneficia de cursuri de formare. „Proiectul se desfăşoară începând de anul trecut din luna martie până la sfârşitul lunii septembrie anul acesta. Vom organiza cursuri de formare, de consiliere-mediere şi vom încerca să angajăm cât mai multe persoane care nu au un loc de muncă în judeţul nostru, dar şi în judeţul Gorj şi în judeţul Dolj. La nivelul întregului proiect, aproape 1.000 de persoane vor beneficia de serviciile noastre“, a confirmat pr. Achim.
La eveniment au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri din Mehedinţi, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi primari ai mai multor localităţi. Cu toţii au fost informaţi despre facilităţile oferite de lege în cazul în care încadrează în muncă diferite categorii de şomeri, în funcţie de vârstă, experienţă sau pregătire profesională.
Pe tot parcursul derulării proiectului, grupul-ţintă va beneficia de cursuri de iniţiere şi formare în diverse specializări, precum lucrător în comerţ, lucrător în alimentaţie, agent de turism, IT. Diplomele obţinute la final sunt recunoscute în toate ţările din Uniunea Europeană.
În acelaşi timp, şomerii beneficiază şi de consiliere profesională, după cum a mărturisit Anca Săvescu, consilier de orientare în carieră. „Noi ne ocupăm de orientarea privind cariera, activitate care presupune atât orientare şi consiliere profesională, cât şi mediere pe piaţa muncii, tocmai în ideea de a ajuta beneficiarii să ia decizii legate de viitorul lor profesional, de a le ridica stima de sine, de a se autocunoaşte, de a-şi cunoaşte competenţele, abilităţile şi toate deprinderile necesare desfăşurării unei activităţi care să corespundă tipului lor de personalitate“.
În cadrul proiectului vor fi identificaţi şi angajatorii dispuşi să angajeze personal în mediul rural sau în locaţiile urbane. Se vor stabili parteneriate cu aceştia şi vor fi invitaţi la examenele de absolvire pentru a veni în contact direct cu cei mai buni cursanţi. Valoarea totală eligibilă a acestui proiect european este de 7.148.000 de lei. (Cătălin Cernătescu)