Proiect european pentru studenţii din Oradea

Un articol de: Oana Nistor - 02 Decembrie 2015

Aproape o mie de studenţi de la facultăţile Universităţii din Oradea au participat, timp de şapte luni, la proiectul „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, finanţat din fonduri europene POSDRU. În cadrul acestui proiect, studenţii au avut ocazia să se cunoască mai bine pe ei înşişi, să intre în contact cu mediul economic în care vor activa după terminarea studiilor, potrivit psihologului Adela Judea, expert informare în proiect, citat de Agerpres. „Studenţii au beneficiat de conferinţe de management al carierei, cu speakeri profesionişti din domeniul fiecărei facultăţi, de evaluare aptitudinală - generică şi specifică, precum şi de vizite de studiu la companii/instituţii relevante domeniului”, a mai spus aceasta. De asemenea, ei au participat la conferinţe dedicate dezvoltării durabile, tehnologiei şi comunicării şi la traininguri pe teme de management, negociere, comunicare, lucru în echipă şi pregătire pentru piaţa muncii. Toţi studenţii au primit în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara diplome de participare şi câte 500 de lei.