Proiect filantropic în Arhiepiscopia Târgoviștei
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, marți, 2 august 2022, în cadrul proiectului filantropic de sprijinire a instituțiilor sociale din Eparhia Târgoviștei, parohiile Costeşti Deal, Răscăieţi, Mogoşani şi Zăvoiu, din cadrul Protoieriei Găești, județul Dâmbovița, au oferit alimente și produse igienico‑sanitare Centrului de îngrijire pentru persoanele de vârsta a treia de la Pătroaia Deal, instituție în cadrul căreia sunt îngrijite 19 persoane.
La această acțiune social‑filantropică au participat, alături de preoții de la parohiile menționate, și tineri din comitetele parohiale, care au dorit să contribuie la împărtășirea de speranță și de bucurie, dimpreună cu darurile oferite, se arată pe site‑ul eparhiei, arhiepiscopiatargovistei.ro.