Proiect filantropic la Floreşti

Un articol de: Andreea Pâgleşan - 26 Noiembrie 2013

În Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu“ din Floreşti, judeţul Cluj, se desfăşoară proiectul social-filantropic „Dăruieşti puţin, primeşti mult“, în scopul colectării de alimente neperisabile, haine, încălţăminte, rechizite şi jucării pentru copiii şi familiile cu probleme financiare din parohie şi din zonă. Ajutoarele vor fi distribuite în zilele premergătoare Naşterii Domnului. „Toţi cei ce doresc şi pot, sunt rugaţi să contribuie la acest proiect pentru a întinde o mână de ajutor celor mai puţin fericiţi decât noi“, a spus părintele Dănuţ Gordan. Tot în această parohie, începând din 20 noiembrie, pe parcursul Postului Naşterii Domnului, în fiecare seară de miercuri de la ora 18:00 are loc, după slujba Vecerniei, un concert de colinde, urmat de discuţii cu teme duhovniceşti.