Proiect filantropic la parohia din Ciriè, Italia

Data: 14 Feb 2019

Grupul NEPSIS al Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”-Ciriè, Italia, a desfășurat, în perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, prima ediție a proiectului „Dăruind vei dobândi!”.

Activitatea s-a adresat tinerilor comunității și a avut ca scop aprofundarea anumitor noțiuni ce țin de spațiul liturgic, cunoașterea obiectelor de cult, dar și aflarea unor cazuri sociale care necesită atenția și acțiunea grupului. „Tinerii au fost extrem de încântați de această activitate, deoarece, încă de la început, fiecare membru a avut anumite sarcini de îndeplinit. Unii s-au ocupat de partea grafică, alții de pictură, alții de proiectarea cutiilor de ambalat, am avut chiar și un responsabil care a postat pe conturile de Facebook și Instagram activitatea desfășurată. La final, după ce s-au pictat candelele, acestea au fost așezate în cutii confecționate tot de ei și dăruite membrilor parohiei. Cu această ocazie, s-au strâns câteva fonduri, pe care tinerii au decis să le trimită unor copii aflați în nevoi din România”, a menționat părintele paroh Ioan Haba.