Proiect implementat la Facultatea de Teologie din Craiova

Data: 22 Septembrie 2009

Facultatea de Teologie din Craiova implementează, în noul an universitar, proiectul „Metode interculturale de dezvoltare comunitară“, informează postul de radio al Patriarhiei Române, citat de BASILICA. Proiectul se adresează preoţilor din comunităţi rurale defavorizate, în scopul dezvoltării abilităţilor şi cunoştinţelor acestora, necesare pentru a interveni şi a contribui la dezvoltarea respectivelor comunităţi. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul financiar al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.