Proiect pentru copiii dezavantajați social

Un articol de: Gabriela Firu - 28 Feb 2017

Copiii Centrului social multi­funcțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei vor fi implicați săptămâna aceasta în atelierele de creație populară din cadrul proiectului „Micul artist popular, pe urmele bunicilor”. Activitățile sunt organizate de Consiliul Judeţean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj şi masterande ale Facultății de Litere din cadrul Universităţii din Craiova: Corina Matei, Camelia Bănică, Irina Matei.

„Vom veni în întâmpinarea primăverii prin confecționarea unui simbol al acestui frumos anotimp - mărțișorul, folosin­du-ne de hârtie, ață și lipici, îndemânare și imaginație. În cea de-a doua întâlnire cu copiii vom aduce culoare prin realizarea unor flori din cartoane de ouă și a unor fluturi din hârtie”, au precizat voluntarele implicate în proiect.

Proiectul „Micul artist popular, pe urmele bunicilor” a fost demarat în anul 2015 și a constat în derularea mai multor serii de ateliere în Galeriile „Cromatic” sau în școli din Craiova, care au mediat întâlnirea copiilor cu îndeletnicirile satului tradițional. Aceștia au devenit la rândul lor meșteri iscusiți în transformarea scoarței de copac, a frunzelor, a pănușilor, a boabelor de grâu sau porumb, a usturoiului, în simboluri ale artei tradiționale, păpuși din pănuși, animale din ograda bunicilor. De asemenea, au făcut cunoș­tință cu versul și cântecul popular și au legat prietenii minunate cu echipa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și cu voluntarii care s-au implicat în proiect: Corina Matei, Camelia Bănică, Irina Matei, Claudia Elena Constantin, Roxana Bobină, Narcis Trăistaru.