Proiect-pilot de educație medicală pentru copii

Data: 28 Mai 2015

La începutul acestei săptămâni, Serviciul de Ambulanță București a lansat site-ul de educație medi­cală și prim-ajutor pentru copii – „sunt primulajutorjunior.ro”, în prezența ministrului sănătății, Nicolae Bă­ni­cioiu. Site-ul conține un ghid complet, tradus în patru limbi de circulație internațională, precum și o secțiune dedicată proiectului-pilot de educație me­dicală și prim-ajutor pentru copii, dar și testimoniale ale partici­pan­ților la evenimentele pre­cedente. Acest proiect-pilot a în­ceput în urmă cu doi ani, odată cu lan­sa­rea „Ghidului de educație me­­dicală și prim ajutor”, fiind im­ple­mentat în 12 clase din 12 școli bucureștene. Elevii implicați învață să aplice și să execute corect manevre de salvare a vieții, dar și noțiuni de igienă și de pre­venire a afecțiunilor trans­mi­sibile. De ase­menea, elevii învață și despre prevenirea accidentelor casnice, școlare, rutiere, despre rolul alimentației sănătoase, despre importanța donării volun­tare de sânge și prevenirea ris­­­­curilor situațiilor de urgență în școli și în afara lor. „Majoritatea inspecto­ra­telor școlare din țară și majoritatea serviciilor de ambu­lan­ță s-au oferit să țină aceste cursuri, ne-am decis să avem și o variantă online la care să aibă acces cât mai multe per­soa­ne. Astfel a apărut ideea site-ului suntprimulajutorjunior.ro”, a decla­rat inițiatorul proiectului, Mihaela Arion. Aceasta a mai pre­ci­zat că proiectul se va derula de la în­­ce­­pu­tul anului școlar viitor, ca proiect-pilot, în județele Cluj și Sibiu. (Otilia Bălinișteanu)