Proiect umanitar pentru copiii dezavantajați social
TVR Craiova, în parteneriat cu Asociația Vasiliada, ONG coordonat de Arhiepiscopia Craiovei, desfășoară, până la data de 1 iunie, proiectul umanitar „Împreună dăruim bucurie”. Proiectul constă în colectarea de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte noi, cât și de rechizite școlare și urmărește ajutorarea a 150 de copii care provin din familii defavorizate social, din localitățile doljene Brabova și Pleșoi. „Acestor copii, în afară de daruri, putem să le oferim ceva mult mai important: speranța și credința că lumea aceasta și viața aceasta pot fi și pentru ei bune”, a declarat Mirela Giodea, producător executiv TVR Craiova.
Președintele Asociației Vasiliada, pr. Adrian Stănulică, a subliniat faptul că parteneriatul cu TVR Craiova în cadrul campaniilor umanitare este de tradiție și că această colaborare vizează sprijinirea copiilor cu vârste între 6 și 10 ani. „A devenit o tradiție ca în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei, dar și președintele de onoare al Asociației Vasiliada, să fie organizate colecte sau campanii de întrajutorare a semenilor aflați în dificultate. Anul acesta, ne alăturăm inițiativei Studioului teritorial TVR Craiova și devenim parteneri ai campaniei «Împreună dăruim bucurie». Ne propunem să venim în sprijinul a 150 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, din două comunități rurale din județul Dolj, și anume Brabova și Pleșoi. În cadrul acestei campanii, îi invităm pe craioveni să doneze rechizite sau articole de îmbrăcăminte noi, pentru copiii din aceste două localități”, a subliniat pr. Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.
Cadrele didactice vorbesc despre nevoia de solidaritate pentru acești copii cu potențial și rezultate școlare bune, însă fără un sprijin material adecvat din partea familiei. „Sunt copii, unii foarte bine îngrijiți, alții mai puțin, copii care învață, cu rezultate și important este faptul că avem copii care ar putea să învețe foarte bine, dar care nu sunt susținuți de familie și nu au condiții acasă”, a adăugat Elena Giurcă, directorul Școlii Gimnaziale Pleșoi.
Urnele pentru donații, cu sigla acestei campanii, se găsesc în Electroputere Mall, Auchan Craiovița și la sediul Asociației Vasiliada. O altă campanie destinată copiilor cu rezultate școlare bune, însă care provin din familii defavorizate social este „Gesturile mici fac oamenii mari”, derulată de Asociația Vasiliada. După cum precizează pr. Adrian Stănulică, această campanie continuă și în acest an și vizează sprijinirea elevilor prin burse școlare.