Proiecte caritabile cu bani europeni
Într-o perioadă în care resursele financiare, atât cele de la bugetul de stat, cât şi cele ale instituţiilor private sau ale cetăţenilor, sunt sub presiunea crizei economice, fondurile europene rămân o alternativă inclusiv pentru finanţarea proiectelor caritabile.
Un exemplu de reuşită în acest sens îl reprezintă parohia "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Iaşi, păstorită de preotul paroh Mihai Doroşincă, cel care, în ultimii patru ani, a reuşit să deruleze mai multe proiecte caritabile cu finanţare europeană. Trei dintre acestea le-a derulat sau le derulează în parteneriat cu Asociaţia Obştească "Soarta", din raionul Soroca, Rep. Moldova, vizând campanii împotriva fumatului, campanii de informare privind instituţionalizarea bătrânilor sau activităţi de îngrijire la domiciliu a vârstinicilor aflaţi în situaţii sociale grave. Îngrijire la domiciliu pentru 50 de bătrâni În prezent, părintele Mihai Doroşincă a obţinut o nouă finanţare, pentru proiectul intitulat "O nouă şansă pentru bătrânii din zona transfrontalieră Iaşi-Soroca". Proiectul, în valoare de 150 mii de euro, este finanţat prin Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Rep. Moldova, măsura 3.2. "Este un proiect pe care îl derulăm tot în parteneriat cu Asociaţia Obştească "Soarta" şi Direcţia Comunitară Iaşi, prin intermediul căruia vom desfăşura activităţi de îngrijire la domiciliu a unui număr de 50 de bătrâni - 30 din Iaşi, 20 din Raionul Soroca - cu vârste peste 60 de ani şi aflaţi în situaţii de risc. Îngrijirea va consta în asistenţă medicală acordată de personal specializat, asigurarea săptămânală a igienei în locuinţele bătrânilor vizaţi de acest proiect şi acordarea, lunar, a unor pachete cu alimente de bază. După terminarea perioadei de 10 luni în care beneficiem de finanţare din fonduri europene, adică luna mai 2012, vom continua activităţile de îngrijire la domiciliu din fonduri proprii", explică părintele Mihai Doroşincă. Centru de zi şi întreprindere pentru şomeri Un alt proiect caritabil pentru care parohia ieşeană "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" a obţinut finanţare din fonduri europene îl reprezintă Centrul de zi destinat bătrânilor cu probleme sociale grave, construit în incinta parohiei şi prin intermediul căruia se asigură hrană, consiliere psihologică, asistenţă medicală şi activităţi recreative unui grup de 24 de bătrâni. Totodată, părintele Doroşincă are în plan alte câteva proiecte destinate persoanelor aflate în situaţii de risc: o mică întreprindere socială în care să fie angajaţi şomeri aflaţi în situaţii sociale şi familiale dificile, a cărei valoare se ridică la suma de 500 mii de euro, un program de formare profesională şi un centru de zi pentru copii. "Traversăm o perioadă dificilă, ale cărei efecte se resimt din plin în plan social, şi avem datoria să încercăm să ajutăm cât de mult ne stă în putinţă. Din păcate, pentru că nu avem posibilitatea să susţinem toate aceste proiecte doar din resurse propii, ne-am adaptat la situaţie şi ne-am concentrat pe obţinerea banilor necesari din fonduri europene. Nu este însă un demers simplu, pentru că ne confruntăm cu o birocraţie excesivă şi foarte multe lucruri - care ţin de chestiuni de contabilitate, de planuri de construcţii sau de raportări detaliate - pe care a trebuit să le învăţăm din mers. Dar, repet, este o alternativă pe care o avem la îndemână şi care ne dă posibilitatea să ne implicăm şi să-i ajutăm pe cei aflaţi în situaţii dificile", spune părintele Mihai Doroşincă.