Proiecte cu finanţare europeană de peste 50 milioane de euro la UBB
Oficiul de Accesare a Fondurilor Europene (OAFE) al Universităţii Babeş-Bolyai, înfiinţat în 2009, a contractat, până în prezent, 28 de proiecte cu finanţare nerambursabilă de peste 50 milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane“ (POSDRU) al Uniunii Europene şi prin Programul de Cooperare Transnaţională pentru Sud-Estul Europei.
OAFE oferă, prin cei şase specialişti care lucrează în cadrul acestui organism, consultanţă şi asistenţă în fazele de redactare a proiectelor, implementare şi evaluare finală a acestora. Directorul OAFE, Adriana Tiron Tudor, de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, a spus că rolul Oficiului este de a-i ajuta pe toţi colegii din UBB în redactarea proiectelor şi în accesarea fondurilor structurale. „În prezent, avem 102 proiecte în diferite faze de redactare, dintre care 80 cu şanse de eligibilitate de peste 90%. Din punctul de vedere al ariei de cuprindere, ne-am axat, în primul rând, pe proiectele de dezvoltare a resurselor umane, dar avem şi proiecte care vizează protejarea mediului, infrastructura sau dezvoltarea capacităţii administrative“, a spus directorul OAFE, conform Agerpres.