Proiecte culturale dedicate sărbătoririi Centenarului, la Cluj-Napoca

Un articol de: Oana Rusu - 19 Iulie 2018

Trei proiecte dedicate sărbătoririi Centenarului, propuse de către Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, respectiv Filarmonica de Stat „Transilvania”, instituții culturale aflate sub autoritatea Consiliului Județean, vor avea asigurată finanțarea, ca urmare a deciziei adoptate în acest sens de Comitetul Interministerial pentru Centenar.

Astfel, Biblioteca Ju­de­țeană „Octavian Goga” a ob­ținut sprijin pentru două ini­țiative ce au în centrul lor Primul Război Mondial - „Primul Război Mondial în 3D – fotografii stereoscopice din colec­țiile Bibliotecii Județene «Octavian Goga» Cluj”, respectiv „Primul Război Mondial în colecțiile Bibliotecii Județene «Octavian Goga» Cluj”.

Primul proiect are ca scop editarea unui album cu cele 92 de fotografii stereoscopice, realizate în anii 1914-1918, care se găsesc în format tradițional la compartimentul Colecții speciale, Memorie și cunoaștere locală a bibliotecii, dar și în format digital pe site-ul www.europeana1914-1918.eu. Tipărirea acestui album se alătură demersurilor de punere în valoare și de recuperare a diferitelor mărturii din perioada Marelui Război, urmând ca după tipărire să fie organizată o lansare de carte și o serie de manifestări conexe.

Cel de-al doilea proiect al bibliotecii urmărește organizarea unei serii de evenimente dedicate primului Război Mondial, insti­tuția deținând documente purtătoare ale unui bogat bagaj infor­mațional privind această perioadă istorică. De asemenea, biblioteca are deja o tradiție îndelungată și expertiză în colaborarea cu uni­tățile școlare din municipiul Cluj-Napoca - peste 70 de școli partenere. Aceste elemente fundamentează inițiativa de promovare a co­lecțiilor bibliotecii și de utilizare a acestora în scop educa­țional, conform unui comunicat al Consiliului Jude­țean Cluj.
În ceea ce privește proiectul Filarmonicii de Stat „Transilvania” - „Premiere enesciene”, acesta urmărește să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un concert în care vor fi prezentate, în primă audiție mondială, trei lucrări ale lui George Enescu: „Ouverture triomphale” (1896), „Ahasvérus” (1896) și poemul-oratoriu „Strigoii” (1916).

Toate cele trei manuscrise se află în posesia Muzeului „George Enescu” din București, primele două fiind în curs de transcriere și editare de către dirijorul Gabriel Bebeșelea, în timp ce schițele oratoriului „Strigoii” au fost finalizate de compozitorul Cornel Țăranu și orchestrate de compozitorul Sabin Păutza.

Oratoriul a fost înregistrat în luna decembrie 2017, cu Rundfunk Sinfonieorchester la Berlin, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, soliști vocali fiind soprana Rodica Vică, tenorul Tiberius Simu, baritonul Bogdan Baciu și basul Alin Anca. Compact discul va fi lansat pe 1 septembrie 2018. Acest demers este dedicat compozitorului George Enescu și, cu precădere, lucrărilor sale încă netipărite, și, prin urmare, necântate, conform comunicatului transmis de Consiliul Județean Cluj.