Proiecte culturale şi educative în Protopopiatul Rupea, Brașov
Protopopiatul Rupea implementează Proiectul „Brașov-istorie, cultură, religie, legendă”, destinat elevilor din parohiile protopopiatului. Un grup de elevi din orașul Rupea a participat și la activitățile Proiectului „INCIPIT”, prin care tinerii au descoperit frumuseţea manuscriselor și a cărților vechi românești.
Activitățile din Proiectul „Brașov - istorie, cultură, religie, legendă” sunt posibile prin parteneriatul cultural-educativ încheiat cu Muzeul „Prima Școală Românească” și cu Asociaţia Culturală „Artessentia” din Brașov. Proiectul din Protopopiatul Rupea este conceput ca o prelungire a activităţii didactice și de cunoaştere știinţifică și se adresează tinerilor care doresc să participe în timpul liber la activităţi de cunoaştere interdisciplinară şi transcurriculară. Inițiatorii proiectului își propun să le arate tinerilor că identitatea locală şi naţională îi responsabilizează și îi îndeamnă la cunoaşterea, păstrarea şi promovarea tradiţiilor și valorilor culturale și religioase româneşti.
„Acest proiect dă posibilitatea elevilor din zona Rupea să cunoască, să se informeze și să aprecieze valorile culturale din județul Brașov prin manifestările organizate de Asociaţia Culturală «Artessentia» și Muzeul «Prima Școală Românească». Proiectul are ca obiective apropierea elevilor de instituțiile de educație și cultură, responsabilizarea elevilor în comunitatea locală prin implicare activă şi directă, promovarea esteticului şi autenticului în defavoarea inesteticului şi a kitsch-lui, ocuparea timpului liber cu activităţi de tip recreativ, informativ, competiţional, menite să valorifice disponibilităţile şi abilităţile elevilor în diverse domenii, cunoaşterea patrimoniului muzeal, organizarea de manifestări cu prilejul marilor evenimente şi sărbători din istoria naţională, însuşirea unor cunoştinţe referitoare la tradiţii, obiceiuri, aşa cum sunt reliefate în cadrul muzeului”, ne-a spus protopopul de Rupea, Alexandru Petrica.
Organizatorii își propun să organizeze în cadrul proiectului un atelier de caligrafie și demonstrație a tehnicii de realizare a hârtiei manual, un atelier de pictură a literelor miniate și demonstrație de legătorie a volumului de carte veche, un atelier de descifrat ia din Mateiaș, zona Rupea, un atelier de pictat icoane pe sticlă, un atelier de încondeiat ouă, excursii cu tematică religioasă, aplicații pe teme culturale, folclor, tradiții și teme ecologice, precum și vizitarea bisericilor monumente istorice.
Proiectul „INCIPIT” pentru elevi, la Rupea
Miercuri, 4 octombrie, 10 de elevi de la Liceul „Șt. O. Iosif” din Rupea și 11 elevi de la Școala Gimnazială din Rupea, coordonați de protopopul Alexandru Petrica, prof. dr. Alina Petrica și înv. Claudia Oprea, au participat la primul atelier al Proiectului „INCIPIT”. Elevii au descoperit prin activitățile desfășurate tehnicile de manufacturare a cărţii: fabricarea hârtiei, tipărirea, realizarea de iniţiale miniate, caligrafierea, cusătura blocului de carte. Elevii au luat contact în acest fel cu bogăţia cărţilor vechi şi manuscriselor din patrimoniul braşovean, aparţinând unor etnii şi confesiuni religioase diferite.
„INCIPIT” este un proiect cultural derulat de Asociaţia „Forums” în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Artessentia”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, prin care se intenționează readucerea în atenţie a manuscrisului şi a cărţii vechi prin artă contemporană și conştientizarea asupra efortului depus în trecut pentru prezentarea informaţiilor într-o formulă estetică deosebită, prin care se pune în valoare cultura umanităţii, încercând în acelaşi timp reînodarea legăturii om - carte.