Proiecte de reducere a zgomotului rutier
Ministerul Transporturilor va utiliza fonduri europene în valoare de 131.861 de lei pentru implementarea unor măsuri care vor duce la scăderea nivelului de zgomot cauzat de traficul rutier, în condiţiile în care România este la coada clasamentului european în acest sens, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern. În vederea reducerii zgomotului generat de traficul rutier, prin proiectul mai sus menţionat urmează să se implementeze măsuri de reducere a zgomotului, care vizează două direcţii: aşternerea de covoare fonoabsorbante şi montarea de panouri fonoabsorbante.