Proiecte dedicate Centenarului
Secretarul de stat în Ministerul Culturii, şef al Departamentului Identitate Naţională, Paul Claudiu Cotîrleţ, a declarat, luni, că la nivel naţional au fost acceptate 2.200 de proiecte dedicate Centenarului, pentru care Guvernul a alocat suma de 150 milioane de lei.
Programul „Acces Centenar” pentru anul în curs va debuta în februarie, iar suma alocată va creşte faţă de anul trecut. „Programul este dedicat ONG-urilor şi asociaţiilor, noi săptămâna următoare clarificăm paşii ce trebuie a fi urmaţi, în genere vor fi cei de anul trecut, de la prima ediţie, doar suma cred că va fi modificată, va fi una mult mai mare. Vă pot spune suma - 50.000 de lei era maximul data trecută, acum sperăm cel puţin la 100.000 de lei”, a spus Cotîrleţ.