Proiecte educaţionale şi filantropice

Un articol de: Ioan Bușagă - 16 Septembrie 2010

În Parohia Buleta, din Arhiepiscopia Râmnicului, se desfăşoară din martie 2008, cu sprijinul Comitetului Parohial, Proiectul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor". De asemenea, alături de Organizaţia Creştină "World Vision" România - filiala Vâlcea, în comuna Buleta au loc şi alte activităţi educative şi sociale.

Întâlnirile catehetice se desfăşoară în incinta bisericii parohiale şi participă copii din comunitate. Prin aceste proiecte se continuă educaţia religioasă din şcoală sau din familie. "Împreună cu credincioşii comunităţii am avut această dorinţă de a face o şcoală duminicală, pentru a veni în întâmpinarea membrilor comunităţii care participă efectiv la viaţa bisericească. În ultimii ani, s-a văzut totuşi o scădere a interesului tinerilor de a participa la slujbele de duminică, de aceea, derularea proiectului catehetic este necesară pentru a-i atrage pe tineri către viaţa întru Hristos. Elevii înţeleg mai bine acest proiect dacă participă şi la sfintele slujbe din biserica parohială şi dacă sunt crescuţi într-un mediu creştin adecvat în familie", ne-a declarat părintele paroh Valeriu Manafu. Expoziţii de pictură şi pelerinaje Parohia Buleta a mai participat la diferite proiecte alături de Organizaţia creştină "World Vision" pentru ajutorarea copiilor din familiile sărace şi pentru dotarea laboratoarelor de religie, de la şcoala din localitate, cu materiale didactice. De asemenea, copiii participanţi la proiectul catehetic au organizat expoziţii de pictură şi pelerinaje la mănăstiri sau muzee din ţară. "În urma desfăşurării cursurilor catehetice din cadrul proiectului, elevii conştientizează adevărurile de credinţă şi sporesc în viaţa duhovnicească. De asemenea, în urma desfăşurării proiectului, întreaga comunitate beneficiază de această educaţie religioasă prin crearea unui mediu creştin adecvat, atât în familie, cât şi în comunitate", ne-a mai spus părintele paroh Manafu.