Proiecte sociale pentru perioada pascală în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Eparhia Dunării de Jos au început pregătirile pentru perioada pascală în ceea ce priveşte ajutorarea persoanelor vulnerabile, prin intermediul mai multor campanii social-filantropice. Coordonatele principale ale programului caritabil la nivelul eparhiei au fost trasate în cadrul unei şedinţe găzduite de Centrul eparhial, în data de 5 aprilie.
Şedinţa desfăşurată în Sala „Episcop Chesarie Păunescu” a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, fiind precedată de cursul de „Spiritualitate ortodoxă” susţinut de chiriarhul Dunării de Jos, în cadrul căruia ierarhul a rostit un cuvânt binecuvântare în care a subliniat frumuseţea trăirii în rugăciune şi în comuniune euharistică din care izvorăşte permanent şi sporeşte lucrarea misionară, socială şi educativă în comunitate, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În continuare, în cadrul întrevederii la care au participat membrii Permanenţei Consiliului eparhial, conducătorii celor opt protoierii ale eparhiei, directorul Departamentului Teologic de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, membri din conducerea Seminarului Teologic din Galaţi, precum şi studenţi din cadrul Secţiei Asistenţă socială ai instituţiei de învățământ teologic superior din oraş. În cadrul şedinţei au fost analizate şi aprobate mai multe programe pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative desfăşurate în perioada pascală.
Astfel, în cadrul proiectelor „Ne primenim duhovniceşte de Sfintele Paşti”, „Ne înnoim de Sfintele Paşti” şi „Contribuim cu bucurie la agapa pascală în familiile sărace”, copiii sărmani, elevii din județele Galaţi şi Brăila, bolnavii din unităţile medicale şi din centrele sociale, credincioşii nevoiaşi, precum şi cetăţenii ucraineni aflaţi de sărbătoarea Învierii Domnului în Eparhia Dunării de Jos vor fi vizitaţi de preoţi, studenţi şi alţi voluntari pentru a le oferi sprijin spiritual şi material.
În cadrul aceleiaşi întruniri au fost discutate aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a pelerinajului prilejuit de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, care se va desfăşura în Arhiepiscopia Dunării de Jos în ajunul marii sărbători, cu participarea copiilor de la grupele catehetice ale bisericilor, elevilor seminarişti şi de la alte şcoli din Galaţi, a studenţilor teologi, precum şi a altor tineri implicaţi în activităţi şi proiecte bisericeşti şi a altor persoane iubitoare de praznice.
La finalul şedinţei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a mulţumit preoţilor pentru sprijinirea bunei desfăşurări a activităţilor şi programelor bisericeşti.
În aceeaşi zi, membri ai filialei gălăţene a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români i-au vizitat pe refugiaţii ucraineni găzduiţi de unul dintre căminele studenţeşti ale campusului universitar „Alexandru Ioan Cuza” din oraş. Aceştia au dorit să fie aproape de Veronica, o fetiţă care a împlinit în această zi 11 ani. Aceştia i-au oferit un tort şi mai multe cadouri, sărbătorita mulţumind tinerilor prin interpretarea unor piese muzicale la vioară, alături de fratele ei, Ilia.