Proiectele „Alege școala!” au ajuns la final, dar misiunea lor continuă
Proiectele „Alege școala!”, derulate în perioada aprilie 2021 - decembrie 2023, în cadrul programului-pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, au ajuns la final. Implementate de Patriarhia Română în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Fundația World Vision România, au avut scopul de a preveni fenomenul de părăsire timpurie a școlii și de menținere în sistemul de educație a 810 copii expuși acestui risc, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Biserica Ortodoxă Română pune accentul pe educația copiilor, precum și pe dezvoltarea acestora din punct de vedere spiritual și emoțional. Lipsa unuia dintre părinți din tabloul familial lasă amprente semnificative în sfera emoțională și socială a copiilor, iar aceștia au nevoie de ajutor specializat din partea psihologilor și de sprijin duhovnicesc din partea preoților pentru a putea gestiona situația prin care trec și pentru a se putea integra într-o manieră firească în societate, fără a se simți marginalizați. Pentru a veni în sprijinul copiilor rămași singuri acasă odată cu plecarea la muncă în străinătate a părinților, proiectele implementate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română au oferit săptămânal copiilor, timp de aproape trei ani, activități de tip școală după școală, ateliere tematice, școala de duminică, programe de consiliere psihologică, școlară și vocațională, concursuri, excursii și o platformă de comunicare cu părinții.
Toți copiii înregistrați în proiect au fost susținuți și din punct de vedere material pentru a-i stimula să participe la activități, să se integreze într-o comunitate care să îi ajute să se regăsească, să suplinească atât cât este posibil afecțiunea și atmosfera tristă creată de lipsa unuia sau a ambilor părinți. Proiectele „Alege școala!” de-a lungul timpului au pus accentul pe o motivație interioară care este stimulată de comuniune și comunitate.
Părintele Constantin Naclad, managerul proiectelor „Alege școala!”, ne-a declarat: „Osteneala celor trei ani de proiect a constituit de fapt continuarea unei serii întregi de proiecte Alege școala! care au definit viața și misiunea celor care au înțeles că a fi preot înseamnă, pe lângă slujirea lui Dumnezeu în spațiul liturgic, și sădirea Cuvântului în inima celor care astfel pot să își înțeleagă mai bine rostul în această lume și să își proiecteze un viitor frumos prin educație, dincolo de vicisitudinile momentului. Fiecare dintre cei care au pus sufletul lor în slujba copiilor a și căpătat înapoi, după cuvântul Mântuitorului, înzecit din recunoștința, mulțumirea, împlinirea sau bucuria copiilor și a părinților din program. Nădăjduim ca misiunea aceasta să meargă mai departe cu sprijinul celor care au finanțat programul din fondurile europene și cu jertfa celor mulți și în mare parte neștiuți care au dus povara lucrării acestor proiecte”.
Cele trei proiecte „Alege școala!”, implementate în 13 comunități din județele Iași (Deleni), Botoșani (Bucecea, Ibănești, Hudești, Săveni, Știubieni), Prahova (Comarnic, Măneciu), Galați (Frumușița, Ghidigeni, Nămoloasa), Vaslui (Huși) și Constanța (Medgidia), au reușit să le dezvolte copiilor creativitatea, spiritul de lucru în echipă, precum și abilitățile de comunicare și relaționare. Participând la activitățile desfășurate la biserică de preoți, pedagogi sociali și psihologi, elevii s-au simțit ca într-o familie și au învățat că prietenia, altruismul, empatia și socializarea îi pot ajuta să relaționeze, să se integreze și să nu se simtă singuri. S-au constatat un progres în privința rezultatelor școlare și o ameliorare a stărilor emoționale.
Părintele Florin Marica, coordonatorul proiectului din partea Patriarhiei Române, este de părere că „din studiile efectuate în cadrul proiectului Alege școala! au rezultat patru domenii majore la nivelul cărora putem identifica elemente ce favorizează abandonul școlar: individual, familial, școlar și comunitar. De aceea, un prim pas în combaterea abandonului școlar l-a reprezentat identificarea factorilor de risc ce pot determina un copil să renunțe la școală, astfel încât activitățile proiectului să răspundă nevoilor reale caracteristice acestuia. Practic vorbind, am constatat că este nevoie de un plan personalizat de intervenție pentru obținerea unor rezultate favorabile. Centrarea acțiunilor pe copil cu o abordare mai largă, integrativă, bazată pe un sistem de valori autentice, în cadrul unui parteneriat funcțional între Familie, Biserică și Școală, a demonstrat eficiența proiectului educațional Alege școala! și a relevat o motivație puternică pentru valorizarea școlii și formarea copiilor.”
Proiectele „Alege școala pentru viață!”, „Alege școala, consolidează familia!” și „Alege școala pentru viitor!” s-au încheiat, dar misiunea continuă cu sprijinul parteneriatului Biserică-Școală-Familie, care stă la baza dezvoltării educaționale, spirituale și emoționale a fiecărui copil. Activitățile se vor desfășura în continuare cu sprijinul preoților, profesorilor și psihologilor, care le vor oferi copiilor șansa de a merge mai departe, trecând mai ușor peste drama de a fi departe de părinți.alege