Proiectul „Alege şcoala!“, în Protopopiatul Sebeş

Data: 16 Iunie 2011

Preoţii din Protopopiatul Sebeş au participat în zilele de 14 şi 15 iunie în localitatea Sebeş la seminarul de formare, derulat în cadrul proiectului "Alege şcoala!". Seminarul a fost susţinut de părintele lect. univ. Jan Nicolae, expert-formator din partea Patriarhiei Române, împreună cu Ilie Veniamin Iliescu, coordonator zonal şi reprezentant al Fundaţiei World Vision România. "Seminarul de formare a cuprins trei sesiuni, care s-au desfăşurat pe mai multe secţiuni. În cadrul acestora au fost abordate atât aspecte psihopedagogice referitoare la cauzele abandonului şcolar şi ale antropologiei educaţionale, dar mai ales aspecte teologice, precum spiritualizarea cuvântului, formarea duhovnicească a catehetului, învăţarea ca mod de transformare a vieţii, asumarea vocaţiei de părinte în familie, criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică-Şcoală-Familie, modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor şi impactul televizorului în educaţia copilului. O deosebită atenţie, pe durata celor trei sesiuni ale seminarului de formare, s-a acordat legăturii dintre cele două proiecte: "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!", derulate în cadrul unui parteneriat între Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România. O mare atenţie s-a acordat şi adaptării acestora la cerinţele comunităţilor de tineri din acest protopopiat. În paralel au fost prezentaţi paşii care trebuie urmaţi pentru implementarea proiectului şi aspectele administrative referitoare la documentele necesare, în vederea participării copiilor la taberele şi concursul naţional de creaţie din cadrul proiectului "Alege şcoala!", a declarat Ilie Veniamin Iliescu, specialist în relaţii sociale şi coordonator zonal al proiectului "Alege şcoala!". (Ioan Buşagă)