Proiectul „Alege şcoala!“ la Medgidia
În perioada 4-5 aprilie, la Peştera "Sfântul Apostol Andrei" din localitatea Ion Corvin din Constanţa, s-a desfăşurat sesiunea de consfătuiri în cadrul proiectului educaţional "Alege şcoala!". Sesiunea a fost susţinută de părintele Sorin Şelaru, formator din partea Patriarhiei Române, şi Gabriel Mitroi, Word Vision, Constanţa, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Au fost implicaţi în proiect 13 preoţi din Protoieria Medgidia, care au fost instruiţi cu privire la prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip "Şcoala de duminică", necesare asigurării educaţiei de bază şi a motivaţiei pentru educaţie a copiilor din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani. La nivelul Arhiepiscopiei Tomisului toate protoieriile implicate vor participa la astfel de sesiuni de instruire. În Eparhia Tomisului, sesiunea de implementare a proiectului a avut loc pe data de 15 noiembrie 2010. Proiectul "Alege şcoala!" este iniţiat de către Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, şi se desfăşoară pe o perioadă de 36 de luni.