Proiectul „Alege Şcoala“ prezentat la Oradea

Data: 30 Aprilie 2015

Sala Festivă a Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu“ din Oradea a fost marţi, 28 aprilie, gazda unui nou eveniment de promovare şi prezentare a proiectului „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română.

 Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, a reprezentanţilor autorităţilor din judeţul Bihor, a preoţilor implicaţi în activităţile catehetice, a cadrelor didactice şi a beneficiarilor din cele cinci centre educaţionale „Alege Şcoala!“ din Episcopia Oradiei. Evenimentul a fost moderat de pr. dr. Constantin Naclad, manager proiect.

În cuvântul de binecuvântare rostit în deschiderea evenimentului, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a evidenţiat rolul proiectului în Episcopia Oradiei, subliniind că succesul acestuia se datorează colaborării dintre comunităţi, şcoală şi Biserică în educaţia copiilor şi tinerilor întrucât ei sunt viitorul ţării: „Putem vorbi deja de un succes al acestui proiect deoarece chiar şi un singur elev salvat de la abandonul şcolar este important. Un singur elev înseamnă, de fapt, o lume întreagă. Darurile sunt împărţite dar ne-am bucurat că întotdeauna am găsit deschidere din partea preoţilor, profesorilor pentru constituirea unor centre pilot care să prevină abandonului şcolar. Acest proiect nu s-ar fi putut derula consistent fără comunităţile din parohie, părinţilor şi preoţilor pentru ca tinerii şi copiii să rămână în sistemul educaţional şi să se dezvolte intelectual şi spiritual în spiritul valorilor creştine“.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia promovării proiectului „Alege Şcoala“ la Oradea a fost citit de pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, expert formator în cadrul proiectului.

„Din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, este foarte important ca procesul educaţional să nu urmărească doar latura cognitiv-intelectuală, prin acumularea de cunoştinţe teoretice, ci şi promovarea vieţii spirituale, de însuşire a valorilor credinţei şi moralei creştine şi a tradiţiilor culturale perene ale poporului nostru, fără de care tânărul nu poate să-şi păstreze deplin identitatea etnică într-un context pluralist secularizant şi globalizant. Trebuie să ne preocupe în egală măsură atât cultivarea intelectului, cât şi modelarea trăirilor sufleteşti ale copiilor şi tinerilor. De aceea, în procesul de pregătire au fost prevăzute nu numai module pentru pregătirea psiho-pedagogică a copiilor, ci şi module pentru consilierea şi pregătirea părinţilor, care să devină apoi parteneri în educaţia copiilor lor, întrucât formarea educaţională şi spirituală depinde mai ales de buna cooperare dintre Şcoală, Familie şi Biserică“, se menţionează în mesajul Preafericirii Sale.

Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a arătat că „Biserica Ortodoxă strămoşească, şi în cazul nostru Episcopia Oradiei, este implicată în mod responsabil şi puternic în tot ceea ce înseamnă destinul oamenilor, activitatea de a salva destinul unor tineri şi a copiilor din comunităţile lor. Constatăm frământarea şcolii pentru a implica părinţii în educaţia copiilor lor. Acest proiect nu va rămâne unul neobservat şi de aceea trebuie să ne implicăm cu toţii pentru ca rezultatele să fie vizibile şi ca viitorul tinerilor să fie unul în spiritul valorilor creştine“.

Cinci centre educaţionale

Pr. dr. Constantin Naclad, managerul proiectului, a făcut un scurt istoric al proiectului „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“: „Acest proiect face parte din lucrarea Bisericii Ortodoxe Române deoarece este construit pe programul „Hristos Împărtăşit Copiilor“. Fundaţia World Vision a adus acest program în Europa, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a înţeles necesitatea acestuia în activitatea educaţională pe care o desfăşoară Biserica Ortodoxă. Prin două hotărâri ale Sfântului Sinod din anul 2008, programul „Hristos Împărtăşit Copiilor“ fost adaptat şi preluat de Biserica Ortodoxă Română la nivelul întregii Patriarhii“.

În Episcopia Oradiei proiectul a derulat activităţi în cinci centre educaţionale: Husasău de Criş, Bratca, Beiuş, Marghita şi Tinca. Pr. Simion Goga, a declarat că „activităţile desfăşurate în centre aduc o rază de bucurie în sufletele copiilor, dar le oferă şi o perspectivă concretă în viaţă printr-o educaţie temeinică şi valori creştine“. Copiii şi tinerii din Centrul Marghita, coordonaţi de pr. Filip Constantin-Petru au pus în scenă piesa de teatru „Martirul Sfinţilor Năsăudeni“, iar copiii de la Centrul din Husasău de Criş, îndrumaţi de pr. Ioan Mircea Ghitea, au interpretat pricesne. Proiectul „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015, are ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 1325 de copii şi tineri expuşi riscului de abandon şcolar, precum şi dezvoltarea unor acţiuni prin care 318 persoane să-şi reia studiile. (Alexandru Ojica)