Proiectul „Alege şcoala!“, promovat în Caransebeş

Data: 12 Martie 2015

Miercuri, 11 martie, sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial din Caransebeş a găzduit o manifestare de promovare a proiectului „Alege şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest“, în Episcopia Caransebeşului. Evenimentul s-a bucurat de participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a ţinut un cuvânt de binecuvântare în deschiderea manifestării.

În debutul programului, părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, expert formator proiect, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care a punctat importanţa colaborării dintre familie, Biserică şi societatea civilă în calitatea valorilor şi educaţiei pe care le transmitem generaţiilor următoare. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentantei Fundaţiei „World Vision“, care a prezentat direcţiile proiectului în parteneriat cu Biserica şi cum are el impact asupra societăţii. De asemenea, au fost prezenţi pr. Sorin Lungoci, expert formator proiect, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, Mădălina Dicu, reprezentant Fundaţia World Vision România, pr. Mihai Ciucur, inspector social şi de activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului, preoţi, profesori de religie, oficialităţi locale, copii şi părinţi implicaţi în proiect. În cuvântul său, pr. Sorin Lungoci a vorbit despre istoricul proiectului „Alege şcoala!“, dar şi despre mobilizarea comunităţilor locale pentru ca tinerii şi copiii să meargă la şcoală. La final, părintele inspector Mihai Ciucur a prezentat cele 4 centre educaţional-inovative „Alege şcoala!“ din Episcopia Caransebeşului implicate în proiect: Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi Moldova Nouă, precum şi activităţile acestora. „Credem că astăzi s-au trasat noi coordonate pentru buna desfăşurare a activităţilor din cele 4 centre şi nădăjduim că din acestea vor genera alte centre, care vor promova aceste activităţi bine-venite. De asemenea, credem că întâlnirea de astăzi a fost benefică şi toţi cei prezenţi se vor întoarce la activităţile lor cu gânduri frumoase şi bineînţeles cu intenţii bine definite, astfel încât lucrarea aceasta să aducă rod însutit în inimile şi sufletele copiilor şi tinerilor. Biserica încurajează pe toţi cei care doresc să continue şcoala şi studiile, deoarece fără educaţie, fără formare nu putem fi oameni echilibraţi în societate, respectiv în biserică. Alege şcoala înseamnă alege ora de religie, alege o viaţă duhovnicească, echilibrată şi o viaţă în Hristos“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. Proiectul „Alege şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015, are ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 1.325 de copii şi tineri expuşi riscului de abandon şcolar, precum şi dezvoltarea unor acţiuni prin care 318 persoane să-şi reia studiile. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)