Proiectul „Calea mântuirii“, implementat în Episcopia Huşilor
În Episcopia Huşilor va fi implementat, în perioada următoare, proiectul "Calea mântuirii". Acesta a fost prezentat în prima zi a acestei săptămâni preoţilor Protopopiatului Huşi.
Preoţii din Protopopiatul Huşi vor putea implementa în parohiile încredinţate proiectul de catehizare a adulţilor "Calea mântuirii". În cadrul şedinţei lunare de luni, 3 decembrie 2012, slujitorii sfintelor altare au aflat care este ideea acestui proiect, scopul şi rezultatele planificate, precum şi modalităţi concrete de aplicare a acestuia. Proiectul a fost prezentat de diac. Bogdan Vasile Mucileanu, consilier cultural şi social-misionar al Episcopiei Huşilor, care a fost însoţit de pr. Ionuţ Dima, de la parohia Ibăneşti, Protopopiatul Bârlad, şi de pr. Dragoş Ionel Trofin, de la parohia Gugeşti, Protopopiatul Huşi. "Preoţii au primit cu entuziasm acest proiect, fiind redactată o listă de înscriere pentru cei care doresc aplicarea acestuia în parohii. Definitivarea acestei liste se va face până la urmatoarea şedinţă (10 ianuarie 2013) iar grupele de preoţi care se vor înscrie vor participa la o sesiune de formare. În cadrul acestei sesiuni se va prezenta proiectul în detaliu, care va cuprinde vizionarea filmelor suport acestei ore de curs, simularea desfăşurării unei întâlniri catehetice s.a. O astfel de prezentare se va face şi la şedinţele preoţilor din protopopiatele Vaslui şi Bârlad. Nădăjduim ca prin ajutorul lui Dumnezeu să atingem rezultatele planificate ale acestui proiect, iar acestea să se reflecte în primul rând în inimile oamenilor care vor participa la aceste cursuri, în vieţile lor şi în relaţia lor cu Dumnezeu şi cu aproapele", a declarat diac. Bogdan Vasile Mucileanu. Proiectul "Calea mântuirii" se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, conform Hotărârii Sinodale nr. 8713 din 22 noiembrie 2011. Prima sesiune de formare cu preoţii a avut loc la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în perioada 12-13 noiembrie 2012. Fiecare eparhie a fost reprezentată de doi sau trei preoţi. "La nivelul Episcopiei Huşilor, preoţii care au reprezentat eparhia noastră la această întrunire au prezentat un raport al discuţiilor de la Sâmbăta de Sus, Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, care a luat act cu aprobare şi a dispus implementarea proiectului în cuprinsul Eparhiei Huşilor", a adăugat diac. Bogdan Vasile Mucileanu.