Proiectul de Lege unitară a pensiilor, în dezbaterea Senatului
Proiectul legii unitare a pensiilor a intrat, ieri, în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră legislativă sesizată cu acest act normativ. Comisia de muncă a Senatului a întocmit un raport de admitere cu amendamente, principalul amendament adus proiectului legii pensiilor stabilind că valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puţin de 45% din salariul mediu brut pe economie. În cadrul dezbaterilor din comisie, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, le-a explicat senatorilor că o asemenea măsură nu este sustenabilă. "Nicăieri în lume pensiile nu se calculează raportat la salariu", a explicat Şeitan.