Proiectul de restaurare, consolidare şi protecţie a Palatului Patriarhiei, conferință de informare
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat ieri, 28 decembrie 2015, o conferinţă de informare a rezultatelor proiectului „Lucrări de restaurare, consolidare şi protecţie a monumentului Palatul Patriarhiei Bucureşti”.
Moderatorul conferinţei a fost pr. Liviu Constantin Nechita, manager de proiect, care a prezentat obiectivele generale şi specifice ale proiectului, precum şi indicatorii de performanţă atinşi în urma implementării acestuia. „A fost un proiect destul de dificil, dar deosebit de frumos, pentru faptul că punem în valoare un monument deosebit al Bisericii Ortodoxe Române şi al oraşului Bucureşti. După aceste lucrări de consolidare şi de restaurare vom putea să deschidem porţile pentru vizitatori ale acestui monument. Ne bucurăm că am reuşit să îndeplinim obiectivele pe care ni le-am asumat prin contractul de finanţare prin fonduri europene a acestei lucrări. Suntem recunoscători tuturor celor care s-au implicat în bunul mers al lucrărilor şi în special suntem recunoscători Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru sprijin, îndrumare şi binecuvântare”, ne-a declarat pr. Liviu Constantin Nechita, manager de proiect. La conferinţa de informare a proiectului au fost prezenţi: dna Cristi Constantinescu, SC Aedificia Carpaţi SA; dna Carla Sandu, consultant SC Simpo Sim Consulting SRL, şi pr. Ionuţ Gabriel Corduneanu, reprezentant legal, Patriarhia Română.